La una dintre petrecerile sale cu prietenii, în apartamentul părinților, Artiom s-a simțit brusc rău, iar mama sa a cerut ajutor medical. La spital, doctorii au hotărât să-i administreze niște medicamente prin injectare, însă Artiom refuza cu vehemență, considerând tratamentul medicamentos ineficient. „Până la urmă mi-au injectat Diazepam, ca să mă adoarmă. M-au dus în Secția de reanimare. Îmi amintesc că m-am trezit de la o lovitură la coccis, din cauza paturilor metalice pe care salteaua e de grosimea cearșafului. A doua zi m-am trezit legat de mâini și de picioare. Am mai stat câteva zile internat, timp în care mi se administrau foarte multe pastile, deși mă simțeam bine. Atunci am insistat să fiu externat”, povestește Artiom.
Abia când s-a întors acasă, peste câteva zile, a început să simtă mari dureri în partea superioară a gambei piciorului drept, unde, potrivit bărbatului, începuse să crească „un cucui”. Iar, ulterior, Artiom nu a mai reușit să-și îndrepte piciorul. Timp de patru luni, i-au fost administrate din nou analgezice și medicamente. El a fost reinternat, iar, în absența doctorului de familie, medicii au decis să nu-l opereze. Atunci, bărbatul a intrat în comă. „Peste trei zile m-au sunat să-mi spună că trebuie să-i amputeze piciorul. Dacă-i făceau operația la timp, l-ar fi salvat. Dar ei au ratat momentul”, spune Vera, mama bărbatului. „Cel mai important este că atunci când am fost internat puteam să merg pe propriile picioare”, își amintește bărbatul.
Ar putea fi mai bine…
Ajuns invalid de gradul I și având durerea „piciorului fantomă”, Artiom trebuia să se gândească la cum va supraviețui din punct de vedere financiar. Astfel, după ce a adunat toate actele necesare, a aflat de la reprezentanții Casei de Asigurări Sociale că tot ce poate primi este alocația de 140 de lei, și asta fiindcă are mai puțin de cinci ani de stagiu de muncă. „Eu am lucrat, dar angajatorii mei nu plăteau impozitele”, afirmă bărbatul. „Este o problemă dintre angajat și angajator. Se semnează un contract de muncă, prin care se reglementează cine și ce obligații are. Or, neachitarea impozitelor se face cu acordul ambelor părți. În caz contrar, domnul trebuie să depună o cerere la Inspectoratul Muncii, pentru ca să fie verificate spusele acestuia”, explică Vasile Cușcă, șeful Direcției politici de protecție socială a persoanelor cu dizabilități.
„Această problemă a fost atenționată doi ani la rând, în raporturile privind respectarea drepturilor omului în R. Moldova. Până la urmă, cei care suferă sunt angajații”, spune Svetlana Rusu, consilierul avocatului popular Aurelia Grigoriu. Mai mult, jurista îndeamnă pe toți cei care se află într-o situație similară să se adreseze reprezentanților Centrului pentru Drepturile Omului. „Ar trebui să ne descrie toată situația și să ne prezinte toate actele, pentru ca să putem interveni pe lângă autorități”, spune consilierul. „Mai este și ajutorul social, care este calculat în funcție de venitul și bunăstarea persoanei. În cazul în care el nu ajunge la venitul minim garantat de 680 de lei, statul îi achită diferența. Este și ajutorul pentru perioada rece a anului, de 250 de lei pe lună. Domnul trebuie să se adreseze la Direcția Asistență Socială, unde i se vor evalua posibilitățile”, explică Vasile Cușcă.
„Nici de pâine pe o lună nu ne ajunge”
Cu soția și fiul, care sunt ajutați de socrii lui Artiom, vorbește doar la telefon. „Fiul meu e mic, nu vreau să-l traumatizez cu o astfel de noutate. Știe că mă doare piciorul și atât”, povestește bărbatul. Totuși, legătura dintre ei nu s-a rupt, conform spuselor lui Artiom. Soții au hotărât să-i povestească băiatului despre tragedie, atunci când Artiom va primi proteza sau, cel puțin, când va putea merge pe cârje. „Ni s-a spus să-i dăm timp până în luna mai să adune puteri pentru a se ridica în picioare. Apoi ne vor da o proteză gratuită”, povestește Vera Sundeev.
Artiom și mama sa s-au conformat cu cele întâmplate, însă sunt revoltați de lipsa susținerii statului în asemenea situații. Potrivit Verei Sundeev, atunci când primește primele de la serviciu, ea adună 2000 de lei și pensia de 1200, din care trebuie să întrețină două guri și un apartament de trei camere. „Cei care află câți bani primim, nu ne cred. Bine că eu mai lucrez. Acum nu mă gândesc doar la fiul meu, ci la toți cei care se află în aceeași situație. Cum să supraviețuiești cu așa bani? Omul e invalid de gradul I! Măcar 500 de lei să-i fi dat…”, spune Vera Sundeev.
Svetlana Rusu afirmă că aceeași întrebare și-o pun și ei și o tot menționează în rapoarte. „Arătăm niște situații bizare, din care nu se înțelege cum acei oameni supraviețuiesc. Este evident că sunt încălcate drepturile lor. Totuși, de regulă, sunt prevăzute niște prestații sociale”, afirmă Svetlana Rusu. „Nici de pâine pe-o lună nu ne-ajung acești bani”, adaugă bărbatul. Totuși, Vasile Cușcă spune că aceasta este realitatea pe care o avem. „De multe ori am zis că aș vrea să mai adaug un zero la cei 140 de lei, dar nu avem de unde”, adaugă el. Potrivit acestuia, în luna aprilie, în parlament se va supune votului un proiect prin care alocația respectivă ar trebui să fie majorată cu 30-40 de lei.
Mai mult, întrucât Artiom și Vera Sundeev locuiesc în suburbia capitalei, într-un apartament la etajul cinci, mama planifică să schimbe apartamentul pe unul mai mic și mai accesibil pentru fiul său. Iar acesta abia așteaptă să-și pună proteza pentru a putea reveni la lucru. „Nu mai vreau să stau pe capul mamei. Probabil voi confecționa mobilă”, spune Artiom.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
