Internațional

Conflictul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Declarație comună: Armenia și Azerbaidjan au convenit ”să nu recurgă la forță”

Luni, 31 octombrie, Armenia şi Azerbaidjanul s-au angajat ”să nu recurgă la forţă” pentru a găsi o soluţie la conflictul lor asupra enclavei Nagorno-Karabah, la încheierea unui summit cu Vladimir Putin menit să reafirme influenţa Moscovei în Caucaz, relatează AFP și Agerpres.

Acest summit a fost organizat la Soci, în sud-vestul Rusiei, la o lună după ciocnirile de la frontieră care s-au soldat cu 286 de morţi.

Într-o declaraţie comună adoptată la sfârşitul summit-ului, Baku şi Erevan s-au angajat să ”nu folosească forţa” precum şi ”să soluţioneze toate disputele exclusiv pe baza recunoaşterii reciproce a suveranităţii şi integrităţii teritoriale”.

De asemenea, cele două părţi au subliniat ”importanţa pregătirilor active în vederea încheierii unui acord de pace între Azerbaidjan şi Armenia pentru a asigura o pace durabilă şi pe termen lung în regiune”.

Armenia şi Azerbaidjanul s-au confruntat în doua rânduri, în 2020 şi în anii 1990, pe tema suveranităţii asupra enclavei Nagorno-Karabah din Azerbaidjan, care este populată de armeni, relatează AFP.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

  1. Putin putea face acest pas la aprinderea conflictului. N-a fost interesat. Abea acum, când are nevoie de apmată în Ukraina …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *