Evident, nici oamenii politici de centru (unde s-ar poziționa liberalii, dacă am fi în Germania), nici cei care susțin că agricultura e cea mai importantă ramură a economiei noastre, nici politicienii democrați (sau social-democrați, doctrinar vorbind), nu s-ar simți flatați de vreo comparație cu promotorii respectivului curent, pe care eu l-aș cataloga mai curând oportunist, decât toate cele trei etichete generice de mai sus.
Tot vorbim noi, uneori în cor, alteori pe la colțuri, despre integrarea europeană, valori democratice, drepturi ale omului, stat de drept, libertatea de exprimare, supremația legii în stat; dar când ne vine și nouă rândul să acționăm, unii dintre noi o dau grav cu bâta-n baltă, lăsând să izbucnească aidoma unui vulcan care a tot mocnit. Există-n viață unele momente care șterg dintr-o mișcare toate pretențiile cu aer modernist și reformator ale regelui de onoare, lăsându-l gol în fața principiilor și valorilor proclamate anterior.
Un asemenea moment ne-a fost livrat de președintele de onoare al PDM, Diacov, care a declarat că autoritățile trebuie să interzică atât manifestațiile unioniste, cât și contramanifestațiile. Argumentele invocate sunt dezarmante pentru cineva care chiar crede în valorile proclamate restul timpului de către același democrat. Primul ține de efectul de adâncire a prăpastiei din societate. Așadar, manifestarea publică a unor deziderate adâncește „prăpastia din societate”, nicidecum emigrarea masivă, corupția, furturile, descurajarea inițiativei private, încălcarea drepturilor omului, lipsa solidarității comunitare și civice sau alte asemenea mărunțișuri, ci dovada publică a libertății de exprimare.
Al doilea argument ține de nemăsuratul „interes al țării”, măsura căruia ne-o sugerează tot democratul, dar care are cu totul alt înțeles pentru generațiile noi care au cel puțin o facultate. O fi în interesul țării ca cetățenii ei să tacă sau să vorbească, doar la bucătărie? O fi, dar nu pentru aceste generații.
Al treilea argument, care n-ar fi putut să fie exprimat decât într-un stat „independent, puternic și măreț”, este în opinia democratului, faptul că el nu știe de cine sunt sprijiniți acești manifestanți. Afirmația în sine este ridicolă și denotă o neputință tragică a omului politic (cu pretenții de om de stat) moldav. Omul politic moldav nu știe cine susține acești cetățeni care își manifestă viziunile în public, deci trebuie să le dea în cap, sau cel puțin să le închidă gurile și să baricadeze trotuarele, piețele și străzile în fața celor care-și arată păsul în public. Că uneori păsul ăsta instigă la ură interetnică, la xenofobie, conține injurii și atentează la bunele moravuri, e altceva, iar indivizii care încalcă legea, trebuie să suporte fiecare în parte consecințele legale. Dar să-i pui pe toți în aceeași oală, doar pentru că sunt de acord cu ideea declarată a acțiunii, mi se pare că sună a lider de kolhoz mai curând, decât a poziționare a unui lider modern și democrat. Există pe undeva și niște servicii competente, de la cele de monitorizare, până la cele de asigurare a ordinii publice și cele polițienești sau operative, care trebuie să știe ceea ce nici deputații sau onorificii democrați nu știu. Iar dacă nu se întâmplă asta, atunci n-avem ce proteja. Tot ele există ca să se asigure că fiecare individ este tratat în conformitate cu acțiunile pe care le întreprinde el personal, nu cu cele ale vecinului de bloc sau ale colegului care ține banner-ul. Nu vii tu să le închizi gura tuturor la „puciok”, doar pentru că așa ți se pare că arată „interesul țării”. Sigur, e cel mai simplu să te prefaci că nu vezi, n-auzi, nu simți. Democrația costă și presupune eforturi. Și nu mă refer la democrația consensuală, că aia e departe și mai avem de învățat câteva treburi despre niște drepturi fundamentale ale omului. Adică, ale fiecărui om.
Am obosit demult de acest reflex „consensual” al struțului, promovat cu atâta insistență de actuali sau foști corespondenți ai agențiilor de presă rusești. Și ar cam fi timpul să obosim cu toții. Cine știe, poate se ia?
Notă: Opiniile exprimate trebuie citite în cheia necesității de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului, nicidecum în aceea a susținerii punctului de vedere al vreunei sau alte tabere; ci doar a libertății lor de exprimare publică în limitele legii.
