Să spui la moartea lui Matcovschi că am pierdut un poet înseamnă să nu spui nimic. Fiindcă poeți mai sunt, am avut și vom mai avea. Am pierdut un caracter. Un bărbat. Matcovschi a fost un mare poet, dar și un mai mare incomod. De el se temeau și împărații, dar și poeții, colegii lui. Împărații încercau să-l măgulească, poeții – să-l ocolească. Când vorbea, tăia în carne vie. Și când tăcea tăia în carne vie. Și când cânta, de asemenea, tăia în carne vie. De aceea, împărații i-au tăiat cărțile, pizmașii i le-au hulit. De aceea, lumea l-a iubit, i-a cântat poeziile. Și i le va cânta.
Nisipul a încremenit în clepsidră. Nu mai bate clipa. Nu mai trece clipa. Îngerii nu mai cântă, ci țipă. Țipă de durere. (c.t.)
Bate clipa. Trece clipa.
Înger cântă. Înger țipă.
Bate ora. Trece ora.
Frate plânge. Râde sora.
Toaca bate. Nu mai bate.
Am păcate? N-ai păcate?
Ploaie caldă. Ploaie rece.
Mă așteaptă. Te petrece.
Porți încuie. Porți descuie.
Cain este. Abel nu e.
Crești o floare. Scrii o carte.
Viața moare. Naște moarte?
