Cosmin Popa: Pacea SUA-Rusia, o manipulare cu acordul victimei. Mizele reale ale acordului și momeala aruncată
Planul de pace asumat în cele din urmă de Statele Unite, cu toate evidențele unor solicitări maximale ale Rusiei, a urmărit în subsidiar obiective care țin mai degrabă de politica internă a celor două state autoare ale planului, Ucraina fiind mai degrabă un pretext, afirmă istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS și a Rusiei, precum și în istoria Europei Centrale și de Sud-Est. Potrivit acestuia, planul de pace apărut brusc a fost și o momeală pentru Europa, care însă nu a căzut în capcană, în joc fiind propria arhitectură de securitate postbelică: “În cazul acceptării unui astfel de plan, eu nu vorbeam despre o reformă a sistemului european de securitate, ci vorbeam despre o prăbușire a sistemului european de securitate în stilul perioadei interbelice”.
Cotidianul: Care a fost miza?
Cosmin Popa: E important de subliniat că a fost o inițiativă comună, pe care în cele din urmă partea americană și-a asumat-o. Asta deja creează de fapt marea problemă a acestui plan, pentru că el nu mai pare a fi o inițiativă de mediere din partea americană, ci mai degrabă, să spunem, un complot, dacă e să folosim terminologia juridică americană. Deci, din punctul acesta de vedere, lucrurile deja sunt destul de grave. Ce este foarte interesant este că acest plan a urmărit în subsidiar obiective care țin mai degrabă de politica internă a celor două state autoare ale planului, Ucraina fiind mai degrabă un pretext.
Din punctul acesta de vedere, cred că este limpede că Trump își dorește o relansare a trumpismului, pentru că mișcarea MAGA este sub o puternică presiune mediatică și o presiune internă, are loc o sciziune în această perioadă în interiorul mișcării. Putin este și el preocupat de replicarea propriului sistem politic, astfel încât să fixeze viitoarele mecanisme de negociere, iar ambii sunt foarte interesați de discreditarea proiectului proiectului politic european. Din punctul acesta de vedere, planul pare mai degrabă ca o momeală decât o inițiativă foarte serioasă și este evident că reacția americană îl va modifica încât îl va face de nerecunoscut, dacă ar fi să îl comparăm cu varianta inițială, din simplul motiv că ceea ce a propus președintele Trump, împreună cu ce au propus președintele Trump și Putin contravine flagrant nu numai intereselor europene, contravine flagrant intereselor naționale ale marilor țări europene, pentru că, în cazul acceptării unui astfel de plan, eu cred că nu vorbeam despre o reformă a sistemului european de securitate, ci vorbeam despre o prăbușire a sistemului european de securitate în stilul perioadei interbelice.
Au reușit statele europene sau Uniunea Europeană, să evite capcana, la ce vedem până acum?
În mod evident, au reușit să evite capcana. Nici nu cred că președintele Trump a sperat la modul autentic că acest plan va fi aprobat ca atare de către Uniunea Europeană. Intervenția a fost foarte energică și din punctul ăsta de vedere, acest plan a fost o mașină de PR, a fost un balon de încercare, dar a fost cu siguranță și un test al determinării Europei de a-și apăra interesele.
A fost un test și pentru președintele Zelenski, pentru că a venit într-un moment de vulnerabilitate la Kiev, cu acest scandal de corupție?
Sigur că a fost un test și pentru președintele Zelenski, pentru că președintele Zelenski e angajat pe mai multe fronturi. Afacerea de corupție îi pune cu siguranță mari, mari probleme.
Statele europene s-au mobilizat destul de rapid și au propus, iată un plan, de data asta maximal pentru Ucraina, să spunem, pentru că planul Trump – Putin era un plan maximal pentru Rusia.
Sigur că da, pentru că aici statele europene au înțeles foarte clar că chestiunea nu se pune în termenii intereselor înguste naționale. Salvarea Ucrainei înseamnă formarea unei hărți de comportament politic pentru Rusia în perioada următoare. E foarte limpede că Ucraina reprezintă un moment pivotal pentru evoluția sistemului european și mondial de securitate. Rezultatul războiului din Ucraina va impune un model al politicii internaționale, dacă va fi un model al regimurilor autoritare și tranzacționaliste sau va fi un model bazat pe niște norme cel puțin inteligibile, dacă nu morale de fiecare dată.
Din acest punct de vedere, reacția Europei a fost foarte normală. Dacă s-ar fi limitat la a critica planul lui Trump fără a propune nimic. cred că nimeni nu-și face nicio iluzie că Europa ar fi fost discreditată și ca putere normativă, dar și ca model de evoluție pentru orice stat de pe continent sau din zona adiacentă, deci era o chestiune vitală pentru Europa să reacționeze energic, contondent, cu toate riscurile de rigoare.
Am văzut că în acel plan sunt și unele lucruri care clar venind de la Rusia, cum este, de pildă denazificarea Ucrainei. Deci este ca și cum ai cere Europei și Ucrainei să valideze întreaga narațiune a lui Putin.
Despre prezența acestor formule introduse de ruși în acest plan de pace, cred că toată lumea știe că ele au făcut mai mult rău decât bine interesele rusești. Ceea ce încearcă Rusia în momentul de față este să ne convingă pe toți să credem că ea chiar este serioasă atunci când vorbește despre nazismul din Ucraina, despre pericolele la adresa securității rusești și așa mai departe. Pe de o parte.
Pe de altă parte, acceptarea de către americani a introducerii acestor formule, pentru care nu trebuie să fii un geniu, să vezi de unde provin, arată limitele intelectuale ale celor numiți să negocieze acest proiect de pace. Pentru că eu înțeleg că americanismul este globalist, operează cu alte categorii intelectuale, însă minima experiență diplomatică și minima instrucție istorică nu ar trebui să lipsească din arsenalul oricărui om care negociază proiecte politice. Or, exact tocmai acest lucru s-a întâmplat în acest caz.
Putem spune, din acest punct de vedere, că a fost, de fapt, o uriașă operațiune de manipulare a Statelor Unite de către Rusia? Și a reușit din acest punct de vedere.
Eu cred că a fost o operațiune uriașă de manipulare a ambelor state, nu doar de manipulare a Statelor Unite de către Rusia. Nu trebuie să fim naivi și să credem că Trump este un lider politic lipsit de calități. Trump este un populist, dar este un populist cu o anvergură intelectuală îndeajuns de mare încât să înțeleagă riscurile unei astfel de manipulări. Din păcate pentru noi, Trump este cu adevărat cucerit de modelul putinist. Nu este vorba despre o manipulare. Este vorba despre o manipulare cu acordul victimei manipulării. Asta nu sună deloc bine.
Ce suna cel mai prost pentru România din acel plan de pace?
Totul. Totul suna foarte prost pentru România, pentru că un astfel de plan nu făcea altceva decât să fundamenteze și să deschidă calea pentru viitoare pretenții politice rusești legate de granițele Ucrainei, de data asta aliate. E limpede că planul încerca de fapt să obțină prin concesii americane ceea ce Putin nu a obținut pe câmpul de luptă, și anume crearea unei sfere de influență legitime rusești în spațiul post-sovietic și a unei zone, să spunem, de purgatoriu geopolitic în proximitatea granițelor sferei de influență rusești. Deci totul suna foarte prost. Și mai mult decât atât, felul în care erau formulate mecanismele de funcționare ale garanțiilor de securitate deschidea fără îndoială calea către diluarea semnificativă a angajamentelor de securitate americane în Europa Centrală și de Sud-Est, adică pe flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Din punctul ăsta de vedere, planul nu era nimic altceva decât o prăbușire cât de cât controlată a sistemului de securitate creat în perioada postbelică.
Pe care Statele Unite par că îl tot vor prăbușit în ultima vreme.
Da, pentru că are loc o schimbare dramatică a setului de valori în baza cărora funcționează sistemul politic american, par să fie din ce în ce mai fascinate de sistemele autoritare. Sunt cucerite de eficiența acestor sisteme. Cu siguranță, președintele Trump, pentru că este un corporatist pur sânge, își dorește ca sistemul politic american să funcționeze după principiile sistemului corporatist american, care este, în esență, un sistem dictatorial, lipsit de control și bazat pe puterea deplină de decizie a celui care se află în vârful corporației. Deci, din punctul ăsta de vedere, are loc o apropiere filosofică între autoritarismele de tip euro-asiatic și regimul politic american. Vom vedea dacă această sinteză va funcționa. Și cu siguranță ea a trezit și va trezi reacții foarte energice în America. Deci, din punctul acesta de vedere, procesul se află în curs. Nu putem trage încă, de fapt, concluziile finale.
Deci mai degrabă, iată o miză internă și în Statele Unite și în Rusia, dar care pun pe masă soarta Ucrainei și în fond, și arhitectura de securitate a Europei.
Sigur că da, pentru că în interiorul mișcării MAGA, așa cum spuneam, au loc delimitări aproape similare cu cele care se petrec în interiorul mișcării Z din Rusia. Are loc în interiorul MAGA un adevărat război civil. Demisia lui Marjorie Greene din Senat arată că lucrurile au ajuns acolo la un punct de fierbere. Dacă ne uităm la felul în care Joe Reagan, unul dintre principalii susținători ai trumpismului și al mișcării MAGA, critică în ultima perioadă, pozițiile administrației americane sau ceea ce face Carlson Tucker în podcastul lui, care se deplasează pe fondul criticii anti-israeliene din ce în ce mai mult către extrema dreaptă americană, vom vedea că are loc această sciziune care deschide calea unui război civil ideologic în interiorul MAGA, care este de fapt o confederație de clanuri, nu este o mișcare. Singurul numitor comun al acestei mișcări este președintele Trump. Și aici se oprește totul.
O luptă între clanuri – se întâmplă același lucru și în Rusia?
Se întâmplă același lucru și în Rusia, unde are loc o delimitare din ce în ce mai netă a diverselor grupări care împart puterea și activele economiei rusești. Are loc aceeași dispută acerbă în interiorul putinismului. Pentru că și acolo, de fapt, sunt puține lucruri care îi unesc pe acești oameni, Putin fiind de fapt principiul central care transformă tot acest conglomerat de audiențe și de influenceri nocivi într-o mișcare cât de cât uniformă. Dar principala problemă și principala presiune pe care o resimte în momentul de față putinismul este absența unui mecanism de succesiune care să îi permită replicarea sistemului pe mai departe. Deci, din acest punct de vedere, asta este ceea ce trebuie să facă în momentul de față Putin. Or, acest lucru nu-l poate face fără ca sistemul pe care l-a creat să livreze în termenii geopolitici, în termenii câștigurilor politice interne și în termenii câștigurilor clasice pentru aristocrația birocratică pe care se bazează. Or, tocmai acest lucru nu se întâmplă acum. Și de aceea sigur că planul de „pace”, cu suna cum suna, dar el mai semnifică ceva, și anume urgența pe care o resimte în Rusia să iasă din acest război. Pentru că înmulțirea mesajelor legate de ineficiența sancțiunilor care vin din diverse locuri, nu doar din Rusia, arată exact contrariul, și anume că acele sancțiuni sunt extrem de eficiente. Faptul că Rusia își vinde în China și în India petrolul sub prețul de producție, exact ca în perioada sovietică, n-are cum să fie de bun augur. Cu atât mai mult cu cât complexul militar-industrial rusesc în momentul de față se bazează pe aceste venituri. Deci, există o urgență în Rusia.
Sigur că trebuie găsită o formulă pentru Putin, care să-i dea satisfacție și care să-i permită să iasă în deplină siguranță politică din acest război. Însă, cu siguranță, poziția Rusiei se va modifica, se va dilua în perioada următoare. Însă doar cu o singură condiție sine qua non, și anume o presiune concertată atât din partea Europei, cât și din partea Statelor Unite. Deocamdată, Statele Unite sunt angajate ele însele într-un efort de salvare a regimului Putin.
