Constantin Romaşco din s. Cricova, mun. Chişinău, este primul moldovean pe care l-am surprins în Europa, întorcându-se pentru totdeauna acasă. Îl aşteaptă doar mama. Despărţindu-se de copii cu lacrimi în ochi, şi nepoţelul Ionuţ, născut în Portugalia, el crede că nu mai e niciun sens să umble prin ţări străine. „Mă întorc, fiindcă toţi ne întoarcem la pământ. Cât ar fi de bine aici, tot mai bine e la noi. Aici, noi nu însemnăm nimic, primim câte 500 de euro pe lună, de ce să ne chinuim? Nu văd vreun viitor în Portugalia, iar acasă nu e mai greu. Dacă lucrurile vor continua tot aşa, încă mai rău o să trăim. Poate că se va schimba viitorul Moldovei, care acum pare urât de tot. Ne trebuie la conducerea ţării un om cinstit, care să nu-şi ridice vile şi casteluri, dar să se gândească la oameni”, consideră el.
Fost bucătar în Moldova, Costea a lucrat mai întâi câţiva ani în Italia. A depus actele pentru legalizare, dar n-a primit niciun răspuns şi, în 2002, s-a întors acasă. Ghinionul i-a jucat festa – imediat după ce a plecat de pe Peninsulă, autorităţile italiene i-au acordat permisul de şedere, dar el nu mai putea să se întoarcă. Apoi, a plecat în Portugalia, unde a lucrat cinci ani, şi-a reîntregit familia, pentru ca acum să se despartă din nou… El zice că va lucra în agricultură şi că se va descurca. Întrebat de ce îşi lasă familia, Costea ne-a spus că decizia îi aparţine fiecăruia, deşi el crede că va fi urmat şi de copii. „De altă părere este fiică-sa, Olesea, mama lui Ionuţ, care vrea să-i obţină copilului cetăţenie portugheză şi să rămână aici. „Nu ne mai întoarcem în Moldova! Acolo Voronin a furat totul!”, îşi motivează ea decizia. Astfel, se conturează un nou fenomen – în locul părinţilor care îşi abandonează copiii acasă, apar cei care îi aduc şi îi lasă în Europa…
Costea e un exemplu al zilelor noastre, pentru speranţa sa sinceră că acasă lucrurile se vor schimba spre bine. În aceeaşi seară, odată plecat autocarul, am rămas în gară cu un om cu faţă de ţăran şi dinţi de aur, care s-a prezentat Vasile din Hânceşti. N-am înţeles ce căuta pe acolo, dar, deşi zâmbea, vorbele lui îmi mi-au arătat că-l macină o cumplită deznădejde, care îl împiedică să-şi adune gândurile: „Eu toată viaţa am muncit de la un capăt de pământ la celălalt, am fost în tare multe ţări, numai în Rusia – la Habarovsk, Magadan şi Tiumen. O ducem tare greu. Cei care ne cred boieri ar trebui să vină să vadă cum muncim. Totul e rău. Şi parlamentul, şi ceilalţi – la gunoi! Ne ducem în râpă. Cu banii noştri alţii îşi ridică palate! Comuniştii măcar te pun la perete şi – gata! – nu te mai judecă, nu te mai întreabă de-i eşti frate sau soră… Voronin n-a făcut nimic decât avere pentru familia sa. Şi ai noştri nu-s mai buni. De-aş avea o putere, l-aş chema pe Stalin să-i împuşte pe toţi! Dacă ajungi acasă, transmite-le ce gândesc eu”.
Asta-i: disperarea naşte electoratul comunist, care se contrazice la fiece gând, ca şi necăjitul Vasile din Faro, votându-şi propriul blestem, aidoma sinucigaşilor.
Din Faro, Portugalia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
