Creditele obținute doar cu buletinul – rapide, dar riscante
„Credit doar cu buletinul. Până la 15 mii de lei, fără gaj. Procedura durează câteva ore. Condițiile sunt avantajoase și puteți primi banii chiar în ziua în care ați făcut solicitarea”. Site-urile de anunțuri din R. Moldova sunt împânzite cu astfel de oferte ademenitoare. Cei care de-a lungul timpului au luat împrumuturi de acest fel spun că vor face tot posibilul ca să nu mai apeleze la ajutorul companiilor de microfinanțare, pentru că se trezesc induși în eroare conștient.
„Nu am citit toate punctele din contract”
Alexandrina Popa este o mamă a doi copii din Chișinău, care, împreună cu soțul ei, a obținut un credit rapid de la instituțiile sus-menționate. Familia avea nevoie urgent de bani pentru a-și putea procura un apartament, iar pentru că ambii soți aveau câștiguri oficiale foarte mici, banca a refuzat să le dea un împrumut. Femeia spune că aceasta a fost prima, dar, se pare, că și ultima colaborare cu astfel de instituție.
Inițial, totul a fost foarte simplu. Cererea le-a fost acceptată în mai puțin de 24 de ore. „Aveam nevoie de aproximativ 9000 de euro pentru locuință. După ce ne-a refuzat banca, am fost nevoiți să batem la ușa unei companii de finanțare. Acolo mi-au cerut să le prezint buletinul de identitate, să completez o cerere și să am o persoană în calitate de garant. Atât. Doar atât. Banii au fost transferați pe cont în aceeași zi, în dolari. Din start, am pierdut câteva sute de euro la transfer. Mai mult, în fiecare lună trebuia să apelez la un schimb valutar ca să transfer leii moldovenești în dolari, lucru care mi-a creat mare disconfort, deoarece, de fiecare dată, suma era diferită, în funcție de cursul băncilor. Atunci eram grăbiți și nu am citit toate punctele din contract”, povestește chișinăuianca.
Familia Popa a luat creditul pentru cinci ani, dar l-a închis peste un an și câteva luni. Au fost nevoiți să împrumute bani de la prieteni, pentru că dobânda pe care o achitau lunar era mult prea mare – oficial 14%, iar cu toate comisioanele depășea 20 la sută. Într-un final, soții ar fi trebuit să întoarcă o sumă practic de două ori mai mare. „În general, în R. Moldova, nu este rentabil să te împrumuți nici de la bănci, nici de la companii de microfinanțare, deoarece dobânzile sunt usturătoare. Însă, dacă totuși aveți nevoie, încercați mai întâi să apelați la bănci. Dosarul va fi studiat mai mult de trei săptămâni, însă, dacă veți primi un răspuns pozitiv, atunci sigur veți avea de câștigat în timp, comparativ cu instituțiile care oferă credite doar cu buletinul”, recomandă Alexandrina Popa, care speră că nu va mai fi nevoită să se intersecteze cu instituțiile care oferă împrumuturi rapide.
„E jecmăneală curată”
Printr-o situație similară a trecut și Andrei Gonța, un tânăr specialist din Capitală. El a apelat la serviciile unei companii de microfinanțare de două ori și spune că, la prima vedere, a văzut acest lucru ca pe o posibilitate de a evita birocrația și umblatul pe drumuri în cazul obținerii unui împrumut bancar. „În ambele cazuri, când am mers la companie, am solicitat sume modeste. Voiam să-mi procur tehnică și nu aveam bani suficienți. În cele din urmă, însă, tehnica mi-a ieșit mult mai scumpă – într-un caz, cu două mii de lei, achitați timp de doi ani, iar în celălalt caz cu aproape cinci mii de lei, plătiți timp de un an. Nu aș mai utiliza serviciile acestor companii, căci e jecmăneală curată”, se arată dezamăgit Andrei.
Tânărul susține că băncile nu au aceeași politică, pentru a-ți oferi credit doar cu buletinul, fără să-ţi ceară o grămadă de acte care să confirme venitul oficial. El este convins că, atâta timp cât în țară salariile sunt achitate în plic, în R. Moldova vor prospera astfel de afaceri, iar oamenii vor achita de două-trei ori mai mult pentru bunurile procurate în credit.
„Dobânzile sunt de 4-5 ori mai mari decât la bănci”
Potrivit expertului economic, Sergiu Tofilat, contractarea unui împrumut implică anumite obligaţii, indiferent cine oferă banii. În cazul în care clientul nu rambursează datoria, creditorul poate lua în posesie bunurile gajate sau orice alt patrimoniu şi venituri pe care le are persoana. Dacă nu ai restituit împrumutul, poţi fi acţionat în judecată de către bancă sau de organizaţia de microfinanţare (OMF). Asta înseamnă că, după decizia instanţei, executorul judecătoresc îţi poate aplica sechestru pe imobil/maşină, conturi bancare, de asemenea îţi poate aplica interdicţie de părăsire a ţării. „Este important ca atunci când apelezi la un împrumut, să ştii exact cât vei avea de plătit lunar, ce penalităţi sunt dacă întârzii, astfel încât să-ţi calculezi bine capacităţile financiare”, menționează specialistul.
Tofilat explică procesul de stabilire a dobânzilor prin faptul că dobânda depinde de nivelul de risc. Mai există şi raportul între cerere şi ofertă, dar aici piaţa se autoechilibrează. Dacă dobânzile sunt mari, apar multe companii şi concurenţa între ele duce la micşorarea dobânzilor, sau invers – prea multe companii provoacă reducerea dobânzilor şi respectiv unii încep să plece de pe piaţă. „În prezent, dobânzile la OMF-uri sunt de 4-5 ori mai mari decât la bănci. Dacă băncile oferă credite la o dobândă de 1-1,5% lunar (vorbim de credite de consum), atunci organizaţiile de microfinanţare stabilesc dobânzi de 5-7% lunar, uneori şi mai mult”, susține expertul. El confirmă că într-adevăr există situaţii în care penalităţile sunt de două-trei ori mai mari decât suma împrumutului iniţial.
Potrivit experţilor, moldovenii apelează la companiile de microfinanțare din două motive. În comparaţie cu băncile, OMF-urile au cerinţe mai mici faţă de client şi sunt mai operative în acordarea împrumuturilor. Acest lucru se întâmplă mai întâi de toate din cauza că activitatea băncilor este reglementată prin regulamentele Băncii Naţionale a Moldovei şi legislaţia financiar-bancară. Respectiv, organizaţiile financiare nebancare se simt mai liber pe piaţă în acest sens.
Recomandările experților pentru cei care planifică să ia împrumuturi:
– înainte de a lua împrumutul, analizați bine ce sumă sunteți dispus să plătiți lejer, fără probleme, în fiecare lună;
– aflați ratele dobânzii la câteva organizaţii;
– solicitați de la OMF condiţiile de acordare a împrumuturilor (dobândă, comisioane, penalităţi etc.) şi stabiliţi care vor fi plăţile lunare și ce penalităţi va trebui să achitați în cazul datoriilor;
– străduiți-vă neapărat să respectați graficul de plăţi și să nu aveți întârzieri;
– dacă totuşi aveți datorii, anunţați imediat organizaţia (de dorit prin scrisoare) şi solicitați un nou grafic de achitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!