Elena Ceaușescu, rămasă în țară în timpul vizitei lui Nicolae în Iran, se luptase cu „huliganii” și „golanii” de la Timișoara, ordonând să se tragă în plin în mulțime, iar cadavrele să fie incinerate apoi și cenușa lor aruncată în guri de canal.
Trecuseră cinci zile de la declanșarea revoltelor din orașul de pe Bega și toată lumea înțelesese că, de fapt, nu aveau de-a face în niciun fel cu revolta unor „huligani”. Populația întreagă a Timișoarei se revolta împotriva sistemului comunist și împotriva lui Ceaușescu.
Ziua de 20 decembrie 1989 începe la Timișoara cu o nouă încercare a autorităților de a stopa revolta cetățenilor. Liderii comuniști vizitează întreprinderile timișorene, discută cu angajații și încearcă să îi convingă să renunțe la demonstrații. Fără a mai face apel la violență, autoritățile încearcă să calmeze spiritele.
Cum ajung însă în mijlocul oamenilor, aceștia sunt primiți cu huiduieli și nimeni nu vrea să discute cu ei. Muncitorii timișoreni nu mai pot fi ținuți în fabrici, iar angajații de la mai multe întreprinderi se îndreaptă din nou spre centrul orașului. Timișoara nu mai avea răbdare, iar timișorenii nu mai aveau liniște – gustaseră câte puțin din libertate și își doreau o viață pe deplin liberă.
Primii timișoreni care se îndreaptă spre centrul orașului sunt angajații Uzinei Optice Timișoara, iar lor li se alătură, rând pe rând, muncitori de la toate celelalte fabrici din oraș. Zeci de mii de manifestanți se îndreaptă spre centrul orașului strigând: „Fără violență!” și „Armata e cu noi!”.
Într-adevăr, armata nu mai trage în timișoreni în acea zi. Ordinele panicate de la București, prezența în Timișoara a generalilor Ștefan Gușă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chițac și Gheorghe Radu, bâlbâiala de la centru în legătură cu instituirea stării de necesitate, toate acestea au contribuit și mai mult la o stare de panică ce a dus, paradoxal, la încetarea focului. Că armata a fraternizat cu timișorenii în ultimul ceas sau că a fost rezultatul unei stări generale de haos, încetarea focului din partea militarilor este percepută de către protestatari ca un pact cu armata.
Timișorenii ajung în Piața Operei și în fata Comitetului județean de partid, iar manifestația începe să prindă din nou viață. Din grupul de protestatari din centrul orașului se aleg câțiva lideri care constituie Frontul Democrat Român. La Timișoara, revoluționarii reușesc să se organizeze foarte bine, însă la București domnește panica și frica printre liderii Partidului Comunist. Familia Ceaușescu însăși este surprinsă de turnura pe care o luaseră evenimentele de la Timișoara, iar președintele, întors din Iran, se pregătește să calmeze situația și atmosfera din România.
La sediul Comitetului de Partid din Timișoara se poartă discuții cu revoluționarii și se încearcă o negociere, bineînțeles, ineficientă, cu reprezentanții puterii locale și cu ministrul Dăscălescu. În această zi, Revoluția izbucnește și în alte orașe din județul Timiș: Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta.
La ora 19.00, Nicolae Ceaușescu ține o cuvântare către popor, transmisă de televiziune, în care înfierează „elementele huliganice” și „cercurile reacționare, imperialiste și șoviniste” care acționează la comanda „agenturilor străine” și declară că armata și-a făcut datoria.
Nicolae Ceaușescu miza pe forța mesajului său și spera ca acesta să pună capăt tuturor zvonurilor și veștilor care împânziseră toată țara. El credea, de asemenea, că prin acest mesaj va liniști populația și va reuși să minimalizeze forța și mesajul adevăratei revolte de la Timișoara.
Mulți dintre protestatarii timișoreni, temându-se de represalii, dau înapoi. Cei care dau dovadă de mai mult curaj nu abandonează lupta și se baricadează în clădirea Operei, unde elaborează, în noaptea de 20 spre 21 decembrie, o proclamație. Prima proclamație liberă a României care avea să se nască la sfârșitul lui 1989.
Printre altele, timișorenii cer demisia lui Nicolae Ceaușescu, organizarea de alegeri libere, libertatea cuvântului și a presei, eliberarea tuturor deținuților și a disidenților politici și pedepsirea celor care au dat ordin să se tragă în popor. Tot în această noapte, Ceaușescu emite decretul pentru instituirea stării de necesitate pe teritoriul județului Timiș.
