Festivalul dulce-amărui din Sadova, satul de baștină al președintelui, a devenit o mostră de ipocrizie și de joc de-a viața fericită în acest stat, condus de socialiști.
Aceste festivaluri de pe la noi cam dau de înțeles că trăim bine, avem de toate, dar ne plângem ipocrit de câte ori e nevoie. Vara ne avântăm în festivaluri politice, cu hore și concerte scumpe, iar iarna ne plângem că n-avem lemne de foc, n-avem ce pune pe masă, că n-avem bani pentru facturi, ba că fiii și fiicele-s departe și au uitat de părinți. Suntem un fel de greierași, din fabule, care, cum vine iarna, cerșesc la ușa celor fără prea multe festine. Într-un fel, verile sunt absolut fericite, chiar de e secetă, de se usucă porumbul în lan, iar prunele-s bătute de grindină.
Festivalul iei, patronat de X, cel al portului popular, organizat și protejat de Y, festivalul lavandei (adus de prin Canada). Trei sate vecine, trei raioane se întrec în organizarea acestor festivaluri, devenite banale, uneori. Dacă ar fi mai puține, în afara oricărei politici, poate ne-a uni cumva sub egida culturii noastre românești, autentice, dar fără kitsch-uri.
Așa e și cu festivalul de la Sadova, diriguit de Dodon, șeful nostru suprem. Cu fața luminoasă și fericită ne spune că invitatul lui de onoare, rusul Kirkorov, n-a irosit nici un ban din buget: a mâncat și a dormit în casa părintească de la Sadova. De fapt, adevărul în statul acesta nu există, de aceea nici nu-l caută nimeni… Spun gogoșele și prăjiturele, acum mai nou, căpșunele, și noi îi credem și-i votăm. Acest festival al lui Dodon este o campanie electorală deschisă în favoarea socialiștilor, care foiau pe la acest festival.
După cum scria Eugenia Bulat, scriitoare și fost primar de Sadova, acest festival este „o clasică mostră de ipocrizie. Satul și oamenii cei mai respectați au fost reduși la tăcere, marginalizați. Primarul Vlad Susarenco – neadmis, pentru că a adresat un cuvânt de salut ca și gazdă a satului, directorul școlii L. Dodon, la fel, vestitul Cor al Sadovei – la fel…” iată asta e libertatea și exprimarea liberă în statul lui Dodon, unde doar el și rusul Kirkorov erau liberi, restul supușii lor. Ajuns „vornic”, Dodon a devenit și mai rău decât era: oamenii din sat, care n-au dorit să participe la acest festival, spuneau cu teamă că li s-a zis cu text deschis: „veți avea probleme” și că „nu vor putea să-și scoată producția nici măcar din sat…”
Iată așa mai înțeleg și eu puterea supremă a acestui președinte Dodon: face ce vrea în satul său, deoarece nu poate face nimic în stat, căci e om de „stat” degeaba.
Kirkorov și Dodon erau admirați de vorbitorii de limbă rusă, socialiști aduși de partid. „Nu aveai pe unde merge pe jos prin sat de mașini ale socialiștilor, în special, vorbitori de rusă, abia dacă întâlneai un om din sat, un băștinaș”, mai scrie Eugenia Bulat.
Dar și sadovenenii se simțeau bine și zâmbeau în fața camerelor de luat vederi. Nimeni nu poate ști, cu certitudine, ce e în mintea omului de la sat: una spune, alta crede și alta face. Unul zice că nu-i bun Dodon, dar se prinde în horă cu el, altul zice că Dodon e mancurt, dar e bucuros să-i strângă mâna, iar al treilea – și mai rău – se umilește și-și pleacă capul când vorbește: nu îndrăznește nici în horă să se prindă, dar nici să-i strângă mâna. Stă deoparte. Anume aceștia l-au votat și ni l-au dăruit pe Dodon, ni l-au adus plocon, fără a-și mai aminti cum a ajuns: cu căpșuni-prăjiturele se făcu vornic mișelul și acum ne arată din deget: Tăcere!
Un moment discutabil este și acordarea titlului de Artist al Poporului din R. Moldova artistului rus Kirkorov. Al cărui popor? Ce are acest filorus cu poporul român din Basarabia? De când Kirkorov aparține acestui popor, tovarășe Dodon? Câte cuvinte știe el în limba maternă a acestui popor? Sunt doar niște întrebări…
Festivalul căpșunelor de la Sadova încerca să devină o tradiție frumoasă, dar Dodon, „închinatul rușilor” de pe la noi, a furat valoarea națională a acestuia și i-a dat amprentă ruso-moldovenească. Acest festival demonstrează cine e stăpân aici și cum regimul socialisto-dodonist i-a furat deschis Sadovei propria identitate, iar rusofonii i-au spus: Bravo, Igor Nicolaevici!
