Culioc şi culiocel, davlenie, stacan, bliduşcă, sumcă, cuhne, cran, holodilnic, ruli, caroce, paca, davai, privet şi câte altele încă mai fac parte din lexicul activ al unor moldoveni. Acest fel de exprimare apare uneori şi în diverse afişe din locurile publice. De exemplu, într-un supermarket „nr. 1” de la Telecentru, lângă rafturile cu ceai şi cafea este afişată inscripţia „Cofe”, hibrid care nu-i nici cuvânt rusesc, pentru că-i scris cu litere latine, nici românesc, pentru că în română este cafea, nici englezesc, deoarece în engleză se scrie coffee. După principiul „ca la mine nu-i la nimeni”, scriem aşa cum vorbim sau cum ne trăsneşte prin minte, fără a ţine cont de reguli, căci, dacă s-ar respecta limba română, nu am fi ademeniţi cu „fierbinţi gustări” – aşa e scris cu litere de-un metru pe un mic magazin de la Gara de Nord.
Există şi o altă faţetă a acestui fenomen – frazele gândite în rusă şi transpuse cu chiu, cu vai în română, care suferă de toate metehnele traducerii: imprecizie lexicală, calchieri greşite, accente eronate, topică străină, sintagme alogice sunând nefiresc în română. Din păcate, toate acestea se regăsesc şi în limbajul unor prezentatori de la radio şi TV, care nu totdeauna dau dovadă de ceea ce se numeşte simţul limbii, calitate indispensabilă unui jurnalist. Nu demult, în cadrul programului de ştiri „Mesager”, se relata despre nişte răufăcători care intenţionau să introducă în ţară mai multe arme vechi, acestea fiind obiecte de artă cu valoare de unicat. Indivizii respectivi le-au dat bătăi de cap nu doar poliţiştilor, ci şi jurnaliştilor, care au încercat din răsputeri să expună nişte lucruri pe care nici ei înşişi nu le prea înţelegeau. Mai întâi ni s-a comunicat că armele erau ascunse printre „furtunile” unei stropitori, deşi stropitoarea poate avea doar furtun/furtunuri, aceasta fiind denumirea unui obiect pentru care basarabenii folosesc cel mai des cuvântul rusesc „şlang”. După care aflăm că lotul de arme va fi expus la „mezat”, optându-se anume pentru această variantă de traducere a lui „aucţion”, deşi cei care au alcătuit textul n-ar fi trebuit să fie surzi la cuvântul mai neologic licitaţie, folosit în mod curent în asemenea cazuri. Ca model poate servi denumirea unei faimoase instituţii ce se ocupă cu vânzarea obiectelor de artă, Casa de licitaţii „Christie’s” din New York, aceasta organizând vânzări la licitaţie, nu „la mezat”. Domeniul pare a fi unul spinos pentru jurnalişti, căci mai demult am auzit la radio şi expresia „vânzare din ciocan”, copie exactă a sintagmei ruseşti „prodaja s molotka”, echivalentul românesc al acesteia fiind tot licitaţie. Pentru a evita cuvintele ruseşti nu este suficient ca acestea doar să fie traduse, vorbitorii ar trebui să aibă grijă să-şi cultive deprinderea de a gândi în limba română.
Irina Condrea,
Doctor habilitat,
conf.univ. la USM
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
