Cum identificăm insuficiența de vitamine din organism?
Una dintre cauzele cel mai des invocate este lipsa de vitamine, de aceea, acestea se cumpără foarte activ. Însă, cum să știm exact de care vitamine ducem lipsă?
Vitaminele
Este binecunoscut faptul că vitaminele sunt substanțe speciale care nu conțin calorii și nu sunt material de construcție pentru corpul nostru (cum ar fi, de exemplu, proteinele). Însă ele îndeplinesc o serie de roluri foarte importante pentru funcționarea bună a organismului, ca de ex.: mențin la un nivel corespunzător metabolismul, monitorizează activitatea enzimelor, stimulează procesele de schimb de substanțe și transmiterea impulsurilor nervoase etc. Cu alte cuvinte, vitaminele asigură în organism starea de armonie.
Totuși, acest lucru se întâmplă când vitaminele sunt prezente în cantitățile necesare. Însă cum putem înțelege că avem deficit de vitamine?
Cel mai corect mod
Înainte de toate, se recomandă să mergeți să dați analizele. Însă, de obicei, suntem prea ocupați la muncă sau avem altceva de făcut. Un doctor bun va identifica insuficiența de vitamine dintr-o singură privire după felul cum arătați și după plângerile dvs. Există câţiva indici vizibili, după care chiar și un om care nu înțelege nimic în medicină ar putea stabili hipovitaminoza.
Aspectul părului
Dacă organismul este complet sănătos, părul are un aspect lucios, firele sunt elastice, culoarea joacă în lumina soarelui. Dacă părul a devenit de la o vreme mai dur, nu își ține forma, se încâlcește, se despică şi nici măștile nutritive nu ajută, atunci aveți cu siguranță insuficiență de vitamine.
Scalpul uscat însoţit de senzația de mâncărime este un semn de deficit de vitamina E. Dacă există dermatită pe pielea capului – lipseşte și retinolul (vitamina A), sau e deficit de vitaminele grupei B, care ajută la hrănirea scalpului și care fac ca impulsurile nervoase să ajungă la suprafaţa pielii.
Părul gras semnalizează lipsa de riboflavină, precum și insuficienţa de acid folic. Mătreaţa apare de obicei când e insuficienţă de vitaminele B12 şi B6 sau de acizi grași nesaturați.
Pe lângă cele de mai sus, părul e afectat de deficitul de minerale, mai ales de insuficienţa de fier și calciu.
Starea unghiilor
Unghiile sănătoase sunt cele care cresc bine, au o culoare roză sănătoasă, sunt netede, iar pielea din jurul lor e de un roz pal şi fără fisuri.
Dacă unghiile dvs. se îndoaie, se exfoliază, crapă sau au o nuanţă de galben pal – cel mai probabil, aveţi o deficiență de vitamina C. Dacă degetele amorţesc, supliniţi deficitul de vitaminele grupei B.
Pielea
Pielea este, în general, „oglinda” deficitului de vitamine:
• pielea uscată de pe faţă, ridurile de expresie – mici sau mai mari, culoarea pală a pielii sunt o consecinţă a deficitului de vitaminele E şi A şi a acidului nicotinic;
• conținutul de grăsime al pielii și exfolierea ei poate indica o deficienţă de vitamina B2; petele roşii, acneea indică o deficienţă de acizi grași. Dacă reacţiile alergice și alte tipuri de dermatită devin frecvente, înseamnă că este o problemă cu vitaminele B și vitamina H (biotină). Lipsa ei poate provoca, de asemenea, manifestarea hiperpigmentării pielii (apariţia unor pete maronii, aluniţelor);
• tonul gălbui al pielii sugerează lipsa de vitamina B12.
Pielea corpului la fel semnalizează probleme cu vitaminele. De exemplu, senzaţia de uscăciune și pielea de găină de pe coapse și umeri sugerează lipsa de vitaminele A și E. Vânătăile care nu trec, în special cele de pe picioare și brațe, vorbesc despre probleme cu vasele din cauza lipsei de vitamina P și vitamina C.
Dermatita pielii însoţită de uscăciune excesivă reflectă deficitul de vitamina B, în special B6 și B3, combinat cu o lipsă de iod.
Ochii
Ochii la fel reacţionează la lipsa de vitamine. În special când faceţi mişcări bruşte şi apar stele în faţa ochilor, să ştiţi că nu aveţi suficientă vitamina D. Dacă vedeţi rău pe întuneric şi vă ghidaţi cu greu, e semn ca aveţi nevoie de vitamina A. În plus, simptomele de deficiență ale acestei vitamine pot fi inflamarea frecventă a ochilor și pleoapelor, senzație de nisip și de foc în ochi, în special seara. Dacă apar cercuri sub ochi şi se văd sub piele vasele sangvine, adăugaţi la dieta dvs. vitamina P și vitaminele din grupa B.
Sănătatea dvs. per ansamblu
Mai sunt multe metode prin care poate fi depistată lipsa de vitamine, e nevoie doar să urmărim semnalele corpului:
• buzele se usucă foarte tare sau crapă;
• mucoasa gurii e de culoare palidă, gingiile sângerează, iar pe limbă apare un sediment de culoare albă;
• dispare pofta de mâncare;
• bolile se manifestă mult mai frecvent, oscilează tensiunea, tremură degetele de la mână, dor picioarele;
• deseori apar dureri de cap, insomnii, stări de irascibilitate, memoria e mai slabă.
În cazurile enumerate mai sus, este vorba de un deficit de vitamine specifice, deoarece multe dintre ele sunt implicate în procesele metabolice. În momentul în care observaţi manifestarea acestor simptome, faceţi-vă timp pentru a vizita terapeutul sau medicul de familie și doar împreună cu el stabiliţi de ce vitamine aveţi nevoie şi în ce formă să le luaţi – pastile, capsule sau injecții.
Timpul