Actualitate

Cum ne putem apăra de escrocheriile telefonice? Soluția propusă de Usatîi

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a îndemnat cetățenii să ia măsuri pentru a-și securiza telefoanele împotriva apelurilor false și a fraudelor digitale și a cerut tuturor deputaților din Parlamentul Republicii Moldova să se implice într-o campanie de informare a populației.

Potrivit politicianului, una dintre cele mai eficiente măsuri de protecție este setarea telefonului astfel încât utilizatorul să primească apeluri doar de la contactele salvate în agenda telefonică.

Usatîi a amintit că anterior a publicat instrucțiuni pentru telefoanele iPhone și Android privind blocarea automată a apelurilor primite de la numere necunoscute.

„În acest fel pot fi blocate majoritatea apelurilor venite de la escroci, iar cetățenii vor ști că sunt protejați dacă acceptă doar apelurile de la persoanele din agenda telefonică”, a declarat deputatul.

Totodată, liderul Partidului Nostru a făcut apel către toți deputații, indiferent de apartenența politică, să participe la o campanie națională de informare privind protecția împotriva fraudelor telefonice și digitale. Potrivit acestuia, inițiativa urmărește în special protejarea categoriilor vulnerabile, inclusiv a copiilor și a persoanelor în vârstă, care sunt frecvent ținta grupărilor infracționale.

Politicianul a propus parlamentarilor să publice pe platformele lor de comunicare mesaje video de avertizare și explicații prezentate într-un limbaj simplu și accesibil, pentru ca informațiile privind prevenirea fraudelor să ajungă la un număr cât mai mare de cetățeni.

„Unica măsură de protecție tehnică disponibilă astăzi este setarea telefonului mobil astfel încât apelurile să fie acceptate doar de la contactele salvate în agendă. Aceasta este singura soluție care permite blocarea apelurilor de la escroci și împiedică contactarea cetățenilor de către grupările criminale. Haideți să ne unim eforturile, fără culori politice, fără vectori, ca să curmăm acest fenomen grav și să soluționăm problema”, a declarat Renato Usatîi în plenul Parlamentului.

Apelul a fost salutat de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a susținut necesitatea unei astfel de inițiative.

„Susțin îndemnul dumneavoastră. Fiecare, pe audiențele pe care le are, să facem acest efort și să explicăm încă o dată cum să ne protejăm”, a declarat Igor Grosu.

Amintim că, anterior, Renato Usatîi a afirmat că o grupare criminală internațională ar fi prejudiciat cetățenii Republicii Moldova cu aproximativ un miliard de lei. Politicianul a susținut că a obținut acces la serverele și corespondența internă ale grupării și că, dintr-un total de un milion de victime la nivel global, circa 100.000 ar fi cetățeni ai Republicii Moldova. Aceste afirmații nu au fost confirmate independent de autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *