Cum să te laşi de fumat
În cazul în care ai decis să faci acest pas, dar nu poţi, trebuie să apelezi la fel de fel de trucuri, iar dacă vei avea un gram mai mare de ambiţie cu siguranţă vei reuşi. Tot ceea ce trebuie să întreprinzi este să faci provizii naturale în frigider şi în debara.
Un prim pas ar fi să încerci să bei sucuri naturale. Sucul de struguri şi de portocale ajută la atenuarea poftei de nicotină, dacă sunt consumate de câteva ori pe zi.
Mierea, consumată ca atare sau amestecată cu o ridiche rasă, este un alt remediu la îndemână care te ajută să te laşi de fumat.
Două linguri de bicarbonat de sodiu dizolvate într-un pahar cu apă la fiecare masă este un alt remediu care îţi va ameliora simptomele de sevraj asociate lipsei de nicotină.
Fulgii de ovăz te ajută nu doar să ţii colesterolul sub control, ci şi să reduci pofta de nicotină, chiar şi în situaţiile în care nu încerci neapărat să renunţi la fumat.
Ghimbirul este deosebit de eficient pentru reducerea simptomelor de greaţă pe care le resimţi atunci când vrei să renunţi la fumat.
Sunătoarea este frecvent folosită pentru a ameliora simptomele de depresie şi anxietate resimţite de cei care vor să se lase de fumat.
Nu există o formulă magică care să stopeze fumatul, dar poţi să îţi faci un mic plan care se va bate cu viciul tău.
1. DECIZIA
Gândeşte-te la motivul pentru care vrei să faci acest pas: sănătatea, anturajul, banii. Important este motivul tău personal, acel „ceva” esenţial pentru tine, care te va face să-ţi spui, atunci când vor apărea tentaţiile interioare sau exterioare, „nu, mulţumesc, nu mai fumez pentru că…".
2. ZIUA DE START
Alege perioada în care crezi că îţi va fi mai uşor – în zilele de odihnă sau în cele în care lucrezi, în concediu sau când eşti la serviciu. În cazul femeilor, este indicat să nu fie în perioada premenstruală. Şansele cele mai mari de a renunţa definitiv la fumat le au cei care se lasă „dintr-odată”. Reducerea treptata a numărului de ţigări nu are şanse de succes pe termen lung.
3. PLANUL PERSONAL
Analizează-ţi viaţa de fumător: de ce fumezi, care sunt situaţiile, persoanele, locurile, obiceiurile care „cer" o ţigară. Recunoaşte-ţi ritualurile, tabieturile, dar şi momentele când aprinzi o ţigară fără să conştientizezi gestul.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!