Cum se nasc liste electorale
CEC a recepţionat de la autorităţile publice locale liste electorale în format electronic pentru 1845 de secţii de votare din totalul de 1962, se menţionează în comunicat al serviciului de presă al CEC. Printre localităţile care nu prezentaseră la termen lista se numără satul Bălţaţi, raionul Ialoveni, satul Hârbovăţ, Anenii Noi, satul Bulboaca, Briceni.
Conform avertismentului lui Iurie Ciocan, preşedintele CEC, primarii vinovaţi de întârziere „urmează să fie traşi la răspundere contravenţională”. Contactaţi de noi pentru a ne spune dacă au fost sau nu pedepsiţi, primarii au înşiruit o adevărată epopee a listelor cu votanţi.
Astfel, Ilie Castraveţ, primarul satului Bălţaţi, a respins informaţia precum că el nu ar fi trimis listele la CEC în termenul indicat. „Noi le-am prezentat mai demult. Foarte demult. Listele erau deja prezentate atunci când preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a anunţat la televizor că termenul este prelungit”, a afirmat primarul.
Primarul satului Bulboaca, raionul Briceni, Valeriu Parasciuc, a spus, de asemenea, că a prezentat listele „prin intermediul preşedintelui raionului pe 15 martie curent”. Potrivit lui, listele au fost transmise la Briceni şi de-acolo prin poşta electronică – la CEC. „Dacă nu au ajuns, atunci cine ştie unde s-au pierdut”, a afirmat Parasciuc.
Primarul satului Hârbovăţ, Dumitru Horneţ, a spus că a sunat personal la CEC şi a întrebat dacă listele au ajuns. „Mi-au confirmat că da. Dacă nu le prezentam, atunci urma să fiu amendat”, a precizat primarul. Peste câteva minute, edilul a sunat la redacţie şi a anunţat că „a verificat poşta electronică şi a văzut că listele au ajuns pe data de 14 martie 2011 la ora 12:20”. „Apoi am telefonat la CEC, ei au verificat acum şi le-au găsit”, a spus şeful administraţiei publice locale din Hârbovăţ.
Preşedintele Iurie Ciocan, a declarat că la etapa actuală toate listele electorale în format electronic sunt prezentate la CEC. „Câteva primării au prezentat liste incomplete. Acestea au fost returnate cu solicitarea de a le aduce în concordanţă cu legea. Formal, listele au fost trimise, dar noi la momentul procesării am constatat că unele nu au fost prezentate în forma stabilită. De exemplu, am văzut personal o listă în care lipseau numerele buletinelor de identitate ale câtorva cetăţeni. Acestea au fost întoarse înapoi cu indicaţia de a interveni şi a corecta”, a afirmat Ciocan, adăugând că opt primării au transmis informaţia cerută în jurul datei de 20 martie. „Le-am solicitat organelor de poliţie să vorbească cu fiecare din primarii acestor localităţi şi să vadă care-i situaţia. Nu avem puterea de a sancţiona, dar aceşti primari urmează să fie traşi la răspundere contravenţională”, a conchis preşedintele CEC.
În acest an, CEC a oferit timp suplimentar pentru prezentarea listelor – până la data de 15 martie inclusiv. Codul electoral prevede că „Autorităţile administraţiei publice locale, în fiecare an (după 1 ianuarie), precizează listele electorale la domiciliul alegătorilor şi, cel târziu la 1 martie, prezintă informaţia respectivă Comisiei Electorale Centrale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!