De la o habă de vreme, o parte a românilor a început să lupte împotriva mioritismului, considerând că anume această filozofie este vinovată de toate nenorocirile și eșecurile noastre, mioritismul fiind contrapus pragmatismului și europenismului.
Ce a ieșit din pragmatismul românului modern am văzut și peste Prut, și aici, în R. Moldova, a apărut un tip de român „european”, „universal”, fără „dosar identitar”, care nu se mai revendică din „creuzetul” spiritual al neamului său. Ne este rușine de Miorița, de opincile din muzee și de colindele lui Ștefan Hrușcă. Cel mai autentic poet român din ultima perioadă, Gr. Vieru, este declarat „poet regional”, „încremenit în proiect”, naționalist. Participăm astfel la o cursă contracronometru de demolare a tot ceea ce formează ființa noastră internă.
Deseori mă întreb: cine ne-a băgat în cap tâmpenia că a fi mioritic e un defect național? De ce punem semnul egalității între mioritic și MIORLĂIT? Pe noi, românii, nu mioritismul ne distruge, dar cinismul, pragmatismul înțelese ca antipod al omeniei. Dacă românul devine un produs național contrafăcut, modificat genetic, tragedia trebuie căutată în despărțirea lui de mioritism: renunțăm la miturile noastre fundamentale și le înlocuim cu surogate de export care nu au rădăcini în ființa noastră.
Ca jurnalist nu am probleme cu „poziționarea” mea în raport cu miturile noastre naționale, de aceea accept cu demnitate insinuările de „pașoptism” și chiar „naționalism”. Nu am făcut secret din lipsa mea de „echidistanță” între Iuda și Iisus, pentru că, repet, în fața judecății lui Dumnezeu eu voi merge ca parte a poporului meu, dar nu ca reprezentant al Europei.
Fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014
