Eroarea fundamentală a lui Filat, care l-a costat cariera, a constat în aceea că el a subestimat gradul de inteligență a societății și gradul ei de toleranță la minciună și manipulare. Comportamentul lui politic a lovit în cel mai sensibil punct: încrederea cu care a fost învestit de electorat și compromiterea valorilor pentru care a fost votat. Aici o paralelă cu Roșca se impune imperios. Filat a repetat „curba mortală” a marelui combinator, șarlatan și manipulator al maselor care a fost ex-președintele PPCD. Acesta, reușind să obțină încrederea unei bune (celei mai bune!) părți a populației, a crezut la un moment dat că i se permite orice, că toate i se vor ierta și că va reuși, în mod repetat, să mintă și să manipuleze opinia publică. Exact asta a început să facă la un moment dat Filat devenind prim-ministru și a pățit-o exact ca Roșca. Sunt sigur că, intrând în cârdășie cu Voronin și votându-l pe 4 aprilie 2005, șarlatanul politic Roșca era convins că va reuși și de data aceasta să-și motiveze gestul și să-i convingă pe oameni că el a procedat corect, cum o cere „interesul național”. El atunci a evaluat greșit nivelul de inteligență (răbdarea și toleranța) opiniei publice, a membrilor PPCD, a colegilor și prietenilor săi politici. Deși trecuse deja de „linia roșie”, având la activ scandaluri, bătăi, minciuni, inclusiv aventura cu „răpirea lui Cubreacov”, Roșca a crezut greșit că-i va mai merge o dată, intrând astfel în „curba mortală”: monstruoasa coaliție cu PCRM din 4 aprilie a fost ultima picătură, acea picătură de foc care i-a ars cariera. Din acea clipă el a devenit și a rămas un cadavru politic, lăsând posterității un nume demn numai de dispreț.
V. Filat a intrat cu greu sub pielea opiniei publice. Având în spate trecutul glorios din perioada aflării sale în fruntea Departamentului privatizării și scandaloasele dezvăluiri de presă privind contrabanda cu țigări, Filat a reușit, totuși, să fie acceptat ca lider al unui partid nou, care-și propunea să promoveze alte principii și valori decât cele în care se formase ca politician. I-au trebuit timp și bani foarte mulți ca să fie acceptat de lumea intelectuală a RM. Exemplu cu „mesele de binefacere” de la Uniunea Scriitorilor sunt o dovadă grăitoare în acest sens. Trebuie să spunem un lucru clar: Filat a fost acceptat ca lider doar grație echipei cu care venea, lumea votând în primul rând, echipa, mai apoi pe Filat. Venind la putere, primul lucru pe care l-a făcut Filat a fost acela de a scăpa de principalii fruntași ai partidului prin bârfă, minciună și șantaj, confirmând adevărul că la umbra Stejarului nu crește nimic.
Puțini știau la acel moment că Filat e un personaj politic de o duplicitate înfiorătoare: una spunea în public și cu totul alta făcea în realitate. Într-un dispreț total față de „normele legale” (expresia lui preferată) și față de oameni, Filat a pornit marea campanie de creare a cultului personalității sale. Societatea a început să fie „bombardată” cu diverse acțiuni ieftine și jenante din PR, zeci de „măsuri” „sub „înaltul său patronaj”, „acțiuni de binefacere” – și toate pe bani străini. Promovarea cultului personalității se făcea concomitent cu „înverzirea” guvernului, plasarea în posturile-cheie (bănoase) a oamenilor devotați personal lui, nu cauzei. Om de un orgoliu patologic, lacom de bani, lipsit de scrupule și elementar bun-simț Filat a crezut, ca și Roșca, la un moment dat, că e infailibil, că i se permite orice și toate i se vor ierta. A jucat permanent la două capete de masă, fiind în cârdășie permanentă cu Voronin. Orbit de patima puterii el nu realiza că societatea urmărește consternată și cu priviri mute spectacolele sale de demagogie despre o Moldovă „poveste de succes”. Aceste spectacole erau de fapt o perdea de fum după care el și băieții lui greblau milioane. Lupta cu Păpușarul a fost declanșată nu în numele Moldovei, ci a afacerilor sale, patima care-l măcina fiind aceea de a controla totul. „Curba mortală” a lui Filat a fost ziua de 13 februarie când a decis „ieșirea din Acord”, adică spargerea Alianței. (Apropo, încă trebuie să aflăm cine din marii noștri „analiști politici” i-a fost consilier în această aventură). Pentru a-și păstra funcția de premier a încetat lupta cu „Păpușarul”, cerându-și public scuze de la acesta și lăsându-se umilit până la dezgust.
Azi lucrurile se văd în lumina lor adevărată: nu Curtea Constituțională i-a venit de hac lui Filat, ci propria lui prostie politică.
Alegerea lui Leancă în funcția de prim-ministru îi mai alimenta lui Filat speranța că va continua să rămână adevăratul șef al guvernului, dacă se va ține scai de acesta. Practica însă bate gramatica. El repede a înțeles aceasta și după o scurtă perioadă de „convalescență” s-a aruncat, de unul singur, să recucerească grațiile poporului prin fel de fel de acțiuni de PR hilare, caraghioase și chiar amendabile sub aspect moral.
Mai mult ca sigur, „reciclarea” nu va reuși și relansarea sa în unul din cele trei supreme fotolii nu se va produce. Explicația o găsim în aforistica sentință eminesciană – nu-nvie morții, e-n zadar, copile…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
