Cutreierând prin bloguri: „Cel mai iubit şi influent dintre politicieni”

De fiecare dată când citesc un articol despre vreun sondaj sau rating ce măsoară popularitatea sau influenţa politicienilor noştri, îmi pun întrebarea: oare noi, poporul, o ducem mai bine, dacă ştim că politicianul Cutărescu este cel mai popular sau este cel mai influent în Moldova? Ratingurile gen „cel mai iubit dintre politicieni” sunt un fel de mângâiere a propriului orgoliu al politicianului ce a acumulat cele mai multe „puncte”, este un indicator clar că staffurile partidelor, image makerii şi consilierii politicianului au lucrat foarte bine şi merită câte un bonus la salariu, este o dovadă că poziţia pe care a ocupat-o în Olimpul politic îi aduce toate dividendele aşteptate. (…)

Am aflat din articolul Chirtoacă, Filat şi Lupu în topul celor mai influenţi politicieni ai lunii iunie cine sunt cei mai influenţi politicieni şi, sinceră să fiu, acest lucru nici nu m-a bucurat, nici nu m-a întristat. Mă întristează altceva – având toate pârghiile de influenţă, cei mai iubiţi politicieni ai noştri nu se grăbesc să realizeze obiectivele propuse şi să lupte cu fenomenele negative din ţara noastră. Mă bucură însă faptul că nu avem doar un politician iubit, ca pe vremuri, ci tocmai trei, care împart podiumul politic şi care măreţ poartă medalia de aur, argint şi bronz.

Paradisul la pachet

de Sorin Hadârcă
 

Adam şi Eva au fost primii clienţi în Paradis. Vară non-stop, vacanţă ultra-all-inclusive, condiţii de agrement prima-lux, grădină botanică şi menajerie. Şi preţul, dacă stai să te gândeşti, era unul simbolic – nu te atinge de Arborele Cunoaşterii. Atât. Chilipir, nu altceva! Însă Adam şi Eva au călcat pe bec şi au fost alungaţi din vacanţă. „De acum încolo, le-a zis Dumnezeu, veţi fi robii corporaţiilor şi nu veţi merge în vacanţă decât o dată pe an!”.

Adam şi Eva şi-au făcut valizele şi au plecat. Din acel moment, an de an încercăm să ne luăm revanşa timp de o săptămână. (…) Până la începutul anilor ’90, moldovenii aveau ieşire la Zatoka şi Karolina-Bugaz. Odată cu independenţa, am căpătat ieşire la Marea cea mare. Am descoperit Antalya cu toţi nurii săi otomani. Nişte ogrăzi îngrijite dincolo de care nu se întâmplă nimic care să ne tulbure liniştea paradisiacă. Nici pe perimetrul ogrăzii nu se întâmplă nimic. Ne băgăm în mare. E sărată. Ieşim din mare şi ne băgăm în piscină. Nu e sărată. Ne bronzăm sârguincios. Cântărim de două ori dacă merită sau nu să luăm excursia la Pamukkale. E departe, e scumpă, e obositoare. Cine a venit la odihnă să se obosească? Renunţăm la idee. Ne dedicăm rutinei paradisiace. Il dolce far niente nu ne aduce bucuria multrâvnită, iar acasă arborăm atitudine defensivă: prea cald; prea mult praf; prea mulţi turci. Cărţulia a rămas neterminată. Poate la anul…

Dezolant? Şi nici măcar ieftin nu e… Uită de Paradis. Încearcă să vizitezi locuri noi. Fereşte-te de ogrăzi şi caută să serveşti cina în localuri noi. Comandă ceea ce n-ai gustat niciodată. Ia-o pe hudiţe umbrite şi intră în vorbă cu localnicii. Urmăreşte-i cu atenţie şi nu trece pragul fast-food-urilor. Nu lua excursii – ia-ţi o hartă. Ia-ţi un bilet la tren. Ia-ţi o carte în călătorie. Trezeşte-te devreme. Pune-ţi rucsacul în spate. La drum. Vacanţa nu e Paradisul redobândit. Vacanţa e spiritul aventurii. E şansa să vezi lumea dintr-un unghi de vedere diferit. Ţine-te de ea. Eu am plecat. Ciao!

(Articol punktat în Revista Punkt, nr. 35-36, 2011)