„Vă rugăm să faceţi un top trei cărţi, pe care orice politician trebuie să le citească! Un top de 3 cărţi pentru bărbaţii din politică şi un alt top 3 pentru femeile din politică! De asemenea să comentaţi pe scurt, la fiecare carte, de ce o recomandaţi!”. Aşa m-au rugat cei de la www.tribuna.md.
Trei cărţi. E scurtă lista. Şi e ingrat sfatul. Poţi să recomanzi nişte cărţi pentru oameni concreţi. Le ştii caracterul, le cunoşti lecturile precedente. Este ca la medic. Trebuie să vezi pacientul.
Mă puneţi în situaţia să fiu un fel de Kaşpirovski. De pe un ecran să-i lecuiesc pe politicienii bărbaţi. Iar de pe alt ecran să lecuiesc politicienii femei. Nu sunt medic. Şi nici Kaşpirovski. Şi nu am vocaţie pedagogică.
Pe de altă parte, „la fel ca oamenii, cărţile pot fi de ajutor; la fel ca oamenii, cărţile mint”, spunea Ruben Gallego, autorul romanului „Alb pe negru”.
Cei care fac politică ştiu că sunt câteva cărţi. Ele se numesc „Epopeea lui Ghilgameş”, „Iliada” şi „Odiseea”, „Măgarul de aur” a lui Apuleius, „Eneida” lui Vergilius, „Divina comedie” a lui Dante, „Gargantua şi Pantagruel”, Shakespeare aproape integral, „Don Quijote”, „Faust”-ul lui Goethe, „Alice în Ţara Minunilor”, „Micul prinţ”. Şi încă câteva. Restul cărţilor sunt puzzle-uri ale acestor cărţi. E ca tabela lui Mendeleev. Sunt elemente de bază. Restul sunt acizi, săruri etc.
Ca zăbavă, bărbaţii politicii moldoveneşti pot citi:
1) „Suflete moarte” de Gogol. E nevoie din când în când să te uiţi într-o oglindă. Şi să ştii că un Gogol te vede;
2) „Ulise”-le lui Joyce. Ca să te pregăteşti de acea zi, când vei şti ca şi Bloom, că la ora patru, după-amiază, soţia ta se va culca cu un tip gras şi respingător, iar tu nu poţi face nimic şi nici nu vrei să faci nimic. Poate doar un roman de aproape o mie de pagini;
3) „Hronicul găinarilor” de Aureliu Busuioc. Ca să nu fii unul dintre acei găinari, care cred că fac istorie pe aceste meleaguri. Sau, cel puţin, să ştii că eşti unul dintre ei.
Ca zăbavă, doamnele politicii moldoveneşti pot citi:
1) „Un veac de singurătate” de Marquez. Ca să ştie că zodia în viaţa asta contează, totuşi, mai puţin decât fondul genetic;
2) „Pentru cine bat clopotele” de Hemingway. Nimic nu e mai frumos decât dragostea. Nimic nu e mai urât decât războiul. Nu toţi bărbaţii sunt eroi. Şi nu toţi eroii sunt bărbaţi;
3) „Sex & perestroika” de Constantin Cheianu. Totul trece. Şi sexul, şi politica, şi revoluţiile.
Pe scurt despre politică sau unde-i biciul?
Vitalie Branişte
Chipurile avem toamna fierbinte promisă. Pe naiba. Adică da, este o toamnă fierbinte, dar la agricultori. La politicieni toamna este răcoroasă şi confortabilă.
Explic altfel, apoi nu mai revin mai mult la subiectele astea. Moldova nu are criză politică şi n-are criză constituţională. Ea are altă criză – cea din capul politicienilor şi cea reieşită din nepăsarea societăţii la ceea ce fac politicienii. Anume pe aiurelile şi pe impotenţa politicienilor, lăsaţi să facă ceea ce vor ei, se bazează toate aceste bule de săpun care sunt aruncate societăţii şi care se discută intens: Comuniştii aiuresc, cum le este firesc, AIE-iştii nu le pot contrapropune nimic.
Dacă nu se reduce această iresponsabilitate a clasei politice nu va funcţiona nimic. De exemplu: 1. Să zicem că se alege un Preşedinte. Oricare, afiliat ori neafiliat. Ce vom avea în scurt timp? Societatea va cere mişcare, iar mişcare în continuare nu vom avea. Preşedintele va acuza Guvernul, va acuza prim-ministrul că nu găseşte capăt de vorbă. Premierul va acuza miniştrii algoritmici şi Parlamentul. Parlamentul va acuza Preşedintele, Guvernul şi pe baba Frăsâna din societatea civilă. Punct, cercul se repetă. 2. Să zicem că se adoptă o altă Constituţie, mai bună. Dracii iştia oricum vor găsi mere de discordie şi acolo. 3. Să zicem că se fac alegeri anticipate, chiar se va schimba clasa politică cu alta responsabilă şi curată. Lăsată fără control, cea nouă va ajunge tot la situaţia de acum.
Aşa că rămâne în vigoare ipoteza veche – politicienii ar trebui permanent biciuiţi moral pentru a şti de frica poporului în orice moment. De către cine? a) de societate; b) de membrii lor de partid sau tot aceeaşi societate, de fapt.
Biciuiţi moral, cu aşa intensitate, ca politicienii să ajungă să se scoale noaptea asudaţi şi tremurând de la gândul că lumea e nemulţumită şi că se începe a aduna şi a-i împroşca cu ouă clocite şi roşii la banchetul cu ocazia independenţei lor, la concertele şi întâlnirile publice, electorale ş.a.m.d. Doar în momentul când politicienii se fac responsabili dispar toate crizele astea artificiale. Şi în acel moment lumea va începe a discuta şi implementa strategii şi reforme, a discuta şi rezolva dificultăţile businessului etc.
Că ei cu vorba bună nu înţeleg.
Bogătanii Moldovioarei, nişte egoişti!
Zilele trecute am fost la un târg unde s-au expus mâncăruri şi băutură de lux. Târgul s-a ţinut la Bucureşti şi au fost prezentate: celebrul foie gras, vinuri de Bordeaux, ciocolată fină, carne de porc la 20 de euro suta de grame. Mi-a căzut maxilarul. Cum aşa, un picior de porc costă tocmai 2000 de euro? Ei bine, se poate.
M-am gândit atunci şi la Moldovioara mea: oare cum este să fii bogat în cea mai săracă ţară din Europa? Foarte bine, probabil. Căci tot timpul m-au surprins, desigur negativ, moldovenii mega-avuţi. Situaţia lor mi se pare pe undeva nepoliticoasă. Cum poţi să te afişezi în ditamai merţanul pe drumuri sparte, trecând pe lângă amărâţii care se îmbulzesc în microbuze mizerabile? Ce simte un bogătan din Moldovioara când ştie că 90 la sută din populaţia ţării luptă efectiv ca să supravieţuiască? Trebuie să fie tare de caracter ca să nu-i stea caviarul în gât, iar noaptea să doarmă liniştit pe cearşafuri fine.
Da, există bogaţi şi în vestul Europei. De acord. Numai că vorbim de o diferenţă uriaşă dintre ei şi noi. Acolo au o clasă mare de mijloc, cetăţeni care îşi permit şi o maşină, şi o vacanţă, şi să-şi primenească hainele o dată pe sezon[…]
Personal nu înţeleg de ce au nevoie de 10 maşini, 10 milioane de euro, 10 case, 10 bodyguarzi cât uşa? Cum poţi trăi în lux ştiind că mai toţi concetăţenii tăi se împrumută ca să cumpere o pâine? Să vă dau un exemplu: după cutremurul din Japonia, miliardarii şi milionarii au început să-şi aducă banii în ţară ca să investească în reconstrucţia ţării. Nu doar spiritul de afaceri le-a şoptit să facă asta, ci şi respectul faţă de concetăţeni, patrie. La noi, mai mult ca sigur, scoteau afară până şi bănuţii din puşculiţă. În Japonia, însă, când autorităţile păreau depăşite de situaţie, Yakuza, mafia japoneză, a păzit bunurile cetăţenilor şi nimeni nu s-a atins de ele. Asta da naţiune! Ce s-ar fi întâmplat la noi? Vă las pe voi să fabulaţi. Să nu credeţi că îi îndemn pe bogătanii moldoveni să-şi împartă averile. Sunt om întreg la minte. Dar de ce nu investesc banii lor în întreprinderi, de ce nu construiesc fabrici, de ce nu creează locuri de muncă? Plahotniucii, Şorii, Statii, Voroninii, Sturzii, Filaţii să-şi pună deoparte nişte bănuţi ca să nu le sărăcească familiile, iar restul să-i folosească pentru creşterea economiei Moldovei. Majoritatea acestor bogătani moldoveni sunt implicaţi şi în politică. Cum să îi votezi? Cum să îi crezi că vor să ridice din ruine economia Moldovei când ei îşi ţin banii prin Elveţia, dar ca moş Grandet, un celebru personaj de-al lui Balzac, încearcă să ne convingă de crunta sărăcie în care îşi trăiesc viaţa. Sunt fascinat de oamenii bogaţi, au fost inteligenţi, au putut să-şi crească averile. Sincer. În acelaşi timp, sunt dezamăgit şi nu-mi plac deloc avuţii moldoveni!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
