Cutremur politic în România. Guvernul Bolojan, la un pas de a rămâne fără sprijin politic: Nu demisionez!

Premierul Ilie Bolojan a declarat duminică, 19 aprilie, la șpostul de televiziune B1 că nu își va da demisia dacă PSD îi va retrage sprijinul politic după consultarea de luni.
„Mint pur și simplu că nu au luat parte la o decizie sau alta, deși există stonagrame și martori. S-a creat un climat de instabilitate politică pentru ceea ce s-a întâmplat bine, culminând cu instabilitatea economică.
Toatea acestea sunt de natură să aibă efecte negative pentru această țară. Ceea ce se poate întâmpla începând de mâine, declanșarea unei crize politice pe lângă criza economică mondială, mințându-și electorii, neluînd în calcul efectele posibile.
Nu au fost prezentate alte soluții de către PSD și avem această responsabilitate de a guverna țara. Dacă aş vedea că există o soluţie (…) care ar îndrepta lucrurile, dacă premierul Bolojan ar fi ţinut banii ţării strânşi într-o anumită zonă şi nu i-ar fi eliberat, dacă s-ar fi putut face nişte reforme, altele decât s-au făcut până acum, dacă ar fi fost nişte soluţii pe care PSD le-ar fi propus până acum, dar nu le-au propus niciodată, atunci credeţi-mă că n-ar fi fost niciun fel de problemă ca să mă retrag din această funcţie. Asta cât se poate de clar. Dar nu există soluţii, nu au fost prezentate alte soluţii şi am această responsabilitate să asigur funcţionarea Guvernului pentru că avem nişte provocări foarte importante în perioada următoare. Deci, în funcţie de ceea ce va decide PSD, într-o manieră sau alta, nu voi demisiona din funcţia de premier””, a declarat primul ministru.
Ilie Bolojan spune că social-democrații își doresc un premier doar de formă, care să deconteze nota de plată a guvernării.
„Își doresc un premier marionetă, am mai spus asta adică să rămână cu nota de plată și alți să facă tot soiul de șurubureli.
În condițiile în care ai oameni care reprezintă guvernul, care îl critică pe premier, prin postări, ceea ce nu se face nici într-un guvern din lumea asta, atunci, dacă nu au demnitatea să demisioneze, trebuie să le-o redai eliberându-i din funcție.
Oamenii care nu înțeleg că a fi într-un guvern înseamnă și un act de responsabilitate și de decență publică, vă dați seama că dacă nu te poți baza pe ei, indiferent ce guvern este, decizia rațională este să-i înlocuiești”, susține premierul.
Prim-ministrul susține, însă că nu toți oamenii care sunt propuși de un partid sau altul trebuie înlocuiți numai pentru că sunt de la un partid sau altul. „Sunt oameni competenți propuși de toate partidele, inclusiv de PSD, și sunt oameni care, acum să spun, sunt acolo doar pe baza unei susțineri politice, dar dacă nu fac politica guvernului, n-au de ce să mai stea”.
Șeful PNL spune că a deranjat pentru verificările pe care le-a făcut în diverse zone ale economiei, cum este și cea a energiei.
„Dacă vrem să avem energie ieftină, dar am blocat accesul producătorilor, nu va fi posibil acest lucru. Am primit datele vineri și săptămâna viitoare le vom publica pe toate. Putem într-un an să ne scadă prețul la energie cu 20%-30%, dacă facem ordine în această zonă”, explică Ilie Bolojan.
„Cred că UDMR a evitat poziționările pentru o parte sau alta și au fost un factor de echilibru. Nu am semnale că ar dori să se retragă de la guvernare”, crede premierul.
„Am avut o colaborare bună cu președintele României în aceste 10 luni. Este o situație politică dificilă, cu un Parlament fragmentat, deci este nevoie de o Coaliție”, consideră Ilie Bolojan.
„Fac ce trebuie pentru România, nu pentru PSD. Dacă e să discutăm despre situația în care suntem, suntem două partide responsabile, unul este PNL, celălalt este PSD”, susține primul ministru.
„Nu există un scenariu pentru situația în care voi fi demis prin moțiune de cenzură. Fac tot ce se poate pentru a crea prosperitate în a doua jumătate a acestui an. Este evident că în condițiile în care am ajuns în fața unei crize, va fi greu de presupus că odată anulată încrederea între partide, se vor reface relațiile între partide”, punctează Ilie Bolojan.
„Este foarte posibil, în lipsa unei stabilități politice, să fie făcute discuții cu grupurile parlamentare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR și pentru a nu pierde acești bani”, detaliază premierul.
„Am pus reflectoarele pe ei, am luat măsuri și nu mai pot parazita bugetele publice. Nu îmi permit să arunc cu noroi într-un partid sau altul, pentru că știu mulți primari, consilieri locali”, susține primul ministru.
„Sunt lucruri care depind de parchete. Avem Eximbank-ul care și-a subînchiriat sediul. Ține fie de prostie, fie de ticăloșie. Când se constată că lucrurile au o conotație penală, să intervină cei în drept. Unii au contracte de management cu foarte puțini obligații și multe drepturi. De multe ori, când am vrut să facem reforme, s-a lungit luni de zile, fiind practic restricționate. Am ajuns să facem reforme cu frâna de mână trasă. Dacă nu facem ordine în finanțele publice, indiferent cine vine ca premier, nu va putea schimba lucrurile de pe o zi pe alta”, susține Ilie Bolojan.
„Avem nevoie ca lucrurile făcute până acum să nu foe anulate de ceea ce încearcă PSD-ul. O atare situație înseamnă o creștere a dobânzilor la sumele la care se împrumută țara și există riscul să nu ne finalizăm investițiile cu fondurile europene. Nu există alte soluții pentru a corecta deficitul. Aceste soluții au fost validate de agențiile de rating, de Banca Națională și de cei care ne creditează”, precizează premierul.
„De-a lungul timpului lumea politică a făcut promisiuni care nu s-au onorat și am creat așteptări care nu pot fi onorate. E corect să le spunem cetățenilor că prosperitatea lor depinde în primul rând de ei, pentru ca prin munca lor, prin talentul lor să le fie mai bine. Nu românii sunt problema, ci guvernările care au fost sunt problema”, susține Ilie Bolojan.
„Am primit mesaje de sprijin, le mulțumesc tuturor. Nu e vorba de persoana mea, ci de un mod de guvernare, de responsabilitate. Dacă nu aș fi un om al dialogului sau consensului, nu s-ar fi luat toate deciziile de până acum. Una este să ai autoritate și cu totul altceva e să fii dictator, așa cum mă acuză cei de la PSD”, a încheiat primul ministru.