Pentru că – aşa cum ne spune Apostolul Pavel – „Ceea ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-a suit, aceea a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2; 9).
Să vorbim despre moarte înseamnă de fapt să vorbim despre ceea ce va fi în viaţa veşnică, fiindcă moartea în sine reprezintă o trecere. Trecerea de la viaţa aceasta la viaţa veşnică. Chiar şi cuvântul Paşti – când prăznuim Învierea Domnului – vine din ebraicul pesah care înseamnă trecere.
Părintele Rafail Noica a făcut o minunată comparaţie ca să explice această trecere. El a comparat petrecerea noastră în această lume cu perioada intrauterină. Aşa cum pruncul fiind în pântecele mamei nu îşi poate imagina cum şi dacă va ieşi de acolo, tot aşa noi nu ne imaginăm cum ne vom naşte în lumea veşnică. Mai mult, el compară faptele bune, rugăciunea, postul cu membrele copilului nenăscut. Căci tot aşa cum copilul nu ştie în pântec la ce îşi va folosi mâinile, picioarele, gura – omul nu îşi imaginează la ce îi vor folosi faptele bune, rugăciunea şi postul. Doar după marea trecere a copilului la lumea nouă sau a creştinului la viaţa veşnică aceste membre văzute (în cazul copilului) şi nevăzute (în cazul creştinului) îi sunt absolut necesare pentru noua viaţă.
Psihologii vorbind despre perioada intrauterină a fătului ne-au avertizat despre frica imensă pe care o simte acesta în momentul naşterii. Ei consideră că niciodată în viaţă această spaimă nu e egalată. Poate doar în momentul morţii. Şi e logic aşa. Fiindcă aceeaşi spaimă precede trecerea în alt nivel al vieţii.
Din punct de vedere dogmatic sunt două învăţături capitale care trebuie cunoscute de fiecare creştin. În primul rând e obligatoriu să ştim că, dintre toate religiile lumii, creştinismul este singura care propovăduieşte învierea cu trupul. Nu doar sufletul va fi mântuit, ci şi trupul. Hristos, prin învierea Sa a restabilit şi materia.
Iată ce spune Apostolul Pavel despre înviere: „Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre; şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.(…) Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătura învierii celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (I Corinteni 15; 16-18; 20-22); iar despre trup adaugă: „Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune” (I Corinteni 15; 42).
A doua învăţătură care trebuie cunoscută se referă la Judecata de Apoi. Spre deosebire de denominaţiunile creştine, Biserica Ortodoxă mărturiseşte două judecăţi. Judecata particulară, imediat după moarte, pe care o suportă sufletul şi unde fiecare e judecat după acţiunile sale; şi judecata universală, la sfârşitul lumii, când vom avea şi învierea trupurilor. La această ultimă şi înfricoşătoare judecată fiecare va răspunde şi asupra modului în care acţiunile lui i-au influenţat pe ceilalţi oameni.
Iar ce e necesar să înţelegem, e că atunci când Iisus Hristos va judeca lumea, judecata Lui va fi făcută de Evanghelie. De cuvintele Lui din Evanghelie pe care fiecare le-a respectat sau nu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
