De ce în RM cățelușul cu părul creț nu e băgat la pușcărie?
Ați auzit pe cineva să cerceteze de ce frunza e verde și păsările cântă și să protesteze? Cum, de ce? Fiindcă așa e de când lumea și pământul: frunza e verde și păsările cântă. Ne naștem și murim cu aceste adevăruri. Așa e și cu corupția – puterea e coruptă și nu se mai discută.
… Generații la rând de copii cresc și se educă cu poezioara „Cățeluș cu părul creț”. (Din păcate, nu am reușit să identific autorul, de aceea o trec la categoria „folclorul copiilor”):
Cățeluș cu parul creț,
Fură rața din coteț.
El se jură că nu fură,
Dar l-am prins cu rața-n gură.
Ce află copii din această poezioară? Că există un cățeluș, deci un câine încă mic, dar care deja fură. La această vârstă fragedă cățelușul e deja certat cu morala: deși a fost prins în flagrant delict („cu rața în gură”, cățelușul nu-și recunoaște vina, nu-și cere iertare, ci, dimpotrivă, pledează nevinovat și „se jură că nu fură”. În poezie nu se spune dacă infractorul cu părul creț a angajat un avocat ca să-l apere, ce partid se află la putere, cine controlează Procuratura generală, Centru Național Anticorupție, Comisia Națională de Integritate… Sunt sigur că dacă poetul anonim ar fi dezvoltat subiectul în această direcție, am fi aflat că (pauză) cățelușul cu părul creț a declarat presei că acuzația de furt este o aberație și e o răfuială politică. Despre toate acestea însă în cele patru rânduri de poezie nu se spune nimic și sunt sigur că simpatiile majorității lor sunt de partea „cățelușului cu părul creț”. Credeți că cineva e îndurerat de soartă biete rațe care a nimerit în gura călăului? Sau deranjează pe cineva că acesta minte în ciuda tuturor evidențelor?
…Mai puțini știu că poezioara are continuare, din care aflăm că micul infractor nu s-a mulțumit doar cu „rața din gură”, dar a mai fura și un ou, pe care l-a ascuns în buzunar. Cineva, cândva a avut interes ca să cenzureze această poezie și să omită din ea o strofă, în care se pune punctul pe „I”:
Si cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular.
– Nu mă duc, c-am fost o dată
Si-am căzut cu nasu’-n baltă.
Reiese, că s-a încercat pedepsirea lui prin aducerea în fața Sfatului Popular, dar el a refuzat. Mai reiese că infractorul e un recidivist, că a mai fost prins și dus la Sfatul Popular, dar a „căzut cu nasu”n baltă” și de aceea acum nu mai dorește să compară în fața lui…
Ei, bine, gluma e glumă, dar există aici și un sâmbure de adevăr amar: generații întregi de cetățeni ai RM cresc fără să le fie cultivat sentimentul de intoleranță față de corupție și hoție. Tinerii intră în viață nefiind convinși că hoția e un mare RĂU. Dimpotrivă, ei sunt convinși că totul în această viață poate fi cumpărat pe bani: diplome, funcții, terenuri, grade științifice ș.a. În multe cazuri aceasta e singura învățătură luată de la părinți. Fiindcă și acești părinții, la rândul lor, dacă au obținut ceva în viața lor, au obținut prin anumite scheme de corupție. În felul acesta se stabilește un pact între generații: furăm, dar jurăm că suntem cinstiți. Un asemenea pact există și între societate și cei de la putere: furați și voi, dar lăsați-ne să furăm și noi.
Și cei care pot și au de unde fură. Fără consecințe. Fiindcă ei controlează …Sfatul Popular, iar Sfatul Popular numește Procurorul general, directorul CNA. Șeful CNI, ministrul de la MAI… Și atunci cine să-i „prindă cu rața-n gură”? Și chiar dacă-i prind, cine până la urmă iese vinovat?
Bineînțeles, rața. Dar și „o parte a presei” – cea care „denigrează conducerea republicii și compromite eforturile ei de democratizare a țării, acțiunile de integrare europeană și de creștere a bunăstării poporului”.
P.S. Mulțumesc mult prietenului meu Gabriel Balașa, ziarist de la Botoșani, care mi-a scris că poezia „Cățeluș cu părul creț” aparține poetei Elena Farago, născută în 1878 la Bârlad și decedată în 1954 la Craiova.