Crearea unui sistem competiţional independent în RM a constituit o „mană cerească” şi pentru fotbaliştii autohtoni, care nu mai trebuiau să lupte cu duzina de stranieri sosiţi „la pachet” în principalele cluburi moldoveneşti, creându-li-se un acces mai liber spre diferite competiţii de anvergură. În acelaşi timp, fotbaliştii noştri ajungeau tot mai des în vizorul selecţionerilor străini, care-i puteau promova în cluburile europene, iar acestea excelau nu doar la capitolul performanţă, dar şi la cel financiar.
Dar, pentru jucătorii moldoveni, formaţiile de elită din puternicele campionate europene au prezentat interes doar o perioadă scurtă de timp. Fotbaliştii noştri care au prins contracte la echipe de top din Vest pot fi număraţi pe degete. Deşi nu au semnat contracte cu formaţii aflate pe primele locuri în clasamentele interne, moldovenii nu s-au reţinut prea mult în cantonamentele acestor echipe. Să fie oare vorba doar de o concurenţă acerbă în grupările respective? Posibil, dar bănuiesc că adevăratul motiv al „relaţiilor încordate” dintre jucătorii noştri şi cluburile din Vest îl constituie nedorinţa primilor de a progresa, de a pune osul la bătaie.
La ce bun să te consumi plenar în echipele occidentale, încercând să prinzi un loc în efectivul de bază, când în Azerbaidjan, Kazahstan sau Rusia, pentru un salariu bunicel, poţi face un fotbal doar de plăcere, fără să apeşi prea des pe accelerator.
O fi, poate, prea dură această abordare a unui fenomen fotbalistic, dar nu pot înţelege, să zicem, entuziasmul unui Denis Calincov – care acum cinci-şase ani era apreciat ca una din vedetele moldoveneşti în campionatele Olandei şi Belgiei – de a evolua în prezent, la doar 24 de ani (vârsta lui Sergio Ramos sau Lionel Messi), în campionatul… Azerbaidjanului. Exemplul lui Denis Calincov e pur accidental, iar el nu este singurul în acest „top”.
