Bună Dimineața

De ce nu ne înțelegem cu ucrainenii?

E adevărat, relația cu România a revenit la normal după ce comuniștii au fost scoși de la guvernare în 2009. Deschiderea Bucureștiului față de năzuința R. Moldova spre integrarea în Uniunea Europeană a rezultat printr-un ajutor serios oferit de români în mai multe domenii. În plus, România este primul partener comercial al Republicii Moldova. Orientarea pro-europeană, fie chiar și declarativă, a guvernelor de la Chișinău, a lăsat un gol însă pe orientarea estică. Mă refer la Ucraina.
O serie de evenimente care au avut loc recent a lăsat impresia că autoritățile moldovenești au fost luate prin surprindere de acțiunile vecinilor noștri de peste Nistru. În primul rând, negocierile în format 5+2 reluate pe 2-3 iunie la Berlin pentru reglementarea conflictului transnistrean a demonstrat că atât Chișinăul, cât și Kievul sunt pe unde diferite, chiar dacă autoritățile de la Tiraspol, acuză ambele țări de organizarea unei blocade economice a regiunii. De exemplu, după cum observă expertul de la Asociația pentru Politică Externă, Victor Chirilă, Ucraina „ne-a surprins cu o prezentare destul de slabă la masa de negocieri”. Și nu sunt de vină neapărat ucrainenii, interesul lor este poate mai mic, decât al moldovenilor. De aceea guvernul de la Chișinău trebuie să tragă de mânecă colegii de la Kiev pentru a vorbi cu aceeași voce pe subiecte tangențiale.
Că Moldova singură nu face o para chioară este clar, misiunea ei este să caute parteneri, și dacă în Bruxelles, avem, cel puțin la nivel de declarații, prieteni mulți, în est, unde domină Rusia, ar trebui să menținem un dialog mai bun și consultări permanente cu Kievul.
Un alt caz este proiectul ucrainenilor de a mări capacitățile hidrocentralei de la Novodnestrovsk 2, ceea ce amenință să transforme Nistrul într-un pârâu. Sunt sigur că nu s-ar fi ajuns la situația asta, dacă cei de la Chișinău nu ar fi atât de orbi și, în loc să umble cu principii și valori la furat bănci, ar fi vegheat asupra intereselor naționale ale țării. Cel mai penibil este faptul că societatea civilă ucraineană prima a fost care a reacționat negativ la acest proiect dezastruos. Reacția Moldovei a fost întârziată și a venit atunci când subiectul a ajuns deja în presă. Sunt încă multe lucruri de clarificat în relația cu Ucraina, inclusiv la nivel de comerț, dar fără un dialog permanent cu vecinii noștri estici și fără coordonarea atentă a dosarului ucrainean, putem să ne trezim cu noi surprize.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *