Ei ne disprețuiesc pentru că noi îi iubim. Acesta e paradoxul și misterul relațiilor noastre cu rușii de peste 200 de ani. Rușii ne-au disprețuit când ne-au ocupat în 1812, etichetându-ne drept „maldavan baran”, ne disprețuiesc și azi, dovadă și bancurile despre gasterbaiterii moldoveni care se spun în Rusia nu numai în stradă, ci și de pe scenă, în marile săli de spectacole.

La drept vorbind, rușii nici nu au de ce să ne iubească și să ne respecte. Rusul respectă forța, iar noi, moldovenii (românii) din actuala R. Moldova, niciodată nu am opus rezistență și nu ne-am bătut pentru interesele noastre. Excepție face, poate, războiul de pe Nistru, dar și atunci, din motive cunoscute, moldovenii au depus armele și s-au întors acasă. Nu ne-am bătut pentru noi pe 28 iunie 1940, când rușii au întrat cu tancurile, fiind întâmpinați cu flori de cei mai mari „moldoveni”, „delegația moldovenească” a stat în coridor în aceeași vară când parlamentul de la Moscova ne-a proclamat „republică unională”, nu le-am opus rezistență când ne-au deportat, ne-au băgat în colhozuri și ne-au închis bisericile; le-am învățat peste noapte limba și le-am preluat obiceiurile. N-am fost nici lituanieni, nici ceceni; am fost pentru ei niște plăvani blânzi și robaci, niște curiozități etnografice, ca să nu ne bănuiască de lipsă de loialitate le cântam rusește „List zelionnîi kustik rozî, Horoșo u nas v kolhoze” („Foaie verde de rogoz, /Tare-i bine în colhoz”)… Evident, rușii nu aveau motive să ne iubească și să ne respecte, pentru asta și s-au comportat cu noi precum am meritat-o: ne-au deznaționalizat metodic și cu multă artă.

De două decenii și ceva discutăm despre aceea cine suntem și ce limbă vorbim. E o consecință firească a istoriei noastre. Între moldovenii din actuala RM și românii de peste Prut se ridică nu pur și simplu două secole de înstrăinare, dar două secole de înstrăinare activă, când nouă ni s-a băgat în cap, în sânge, în fiecare celulă ideea că dincolo de Prut este un popor străin lui, dușmănos, exploatator. În școli învățam că dincolo de Prut trăiesc nu frații noștri, ci niște monștri, „țigani nespălați”, „exploatatori burghezo-moșierești și ocupanți româno-fasciști”, care vor să ne ocupe pământurile strămoșești. Acum, cei interesați, declară că noi, moldovenii din RM și românii din România, suntem „diferiți”… Bineînțeles că suntem „diferiți”, nu putea să nu fim „diferiți”, dar de ce suntem „diferiți” și cât de „diferiți”?

Să mai notăm un fapt. Pentru a fi „diferiți” au lucrat nu numai ideologii țarismului și ai URSS, ci și liderii politici ai RM, după declararea independenței față de URSS (Rusia). Niciodată ideea Unirii nu a constituit politica oficială a României și RM; ideea identității românești a moldovenilor din RM a fost recunoscută și promovată doar de România; RM, dimpotrivă, a continuat și la nivel oficial să promoveze conceptul „limbii moldovenești„ și „poporului moldovenesc” diferite de, respectiv, limba română și poporul român. Actuala conducere a RM, proeuropeană, la fel ca și fosta guvernare comunistă nu acceptă conceptul celor „două state românești”, promovând, de facto, față de România aceeași politică, evident bine parfumată și ajustată la realități, pe care rușii au promovat-o timp de două secole.

Cum putea să avanseze procesul de schimbare a mentalităților în asemenea situație? Pun această întrebare în perspectiva viitorului recensământ care va avea în luna mai în cadrul căruia moldovenii vor fi întrebați cine sunt și ce limbă vorbesc. Trebuie să se știe că în baza acestui recensământ se va elabora Harta Etnică a R. Moldova în baza căreia se vor elabora politicile economică, culturală, demografică ș.a.m.d. ale statului pentru următorii zece ani.

Ce vor răspunde moldovenii?

Din punctul meu de vedere, societatea noastră trebuie să ia în serios această întrebare. Din păcate, recensământul din anul acesta nu a devenit subiect de dezbatere în presă. Presa noastră e preocupată de subiecte mai vitale: mărimea burticilor vedetelor, care vedetă și cu cine a rămas însărcinată aseară…