De la Parlament, direct pe scena Palatului: Botgros, care a fost „onorat”, apoi a refuzat să conducă prima ședință a Legislativului, va susține seara un mare concert

Maestrul Nicolae Botgors are un program plin pentru mâine, 22 octombrie 2025. În calitatea sa nouă de deputat PAS, acesta urmează să participe la prima ședință a forului ales pe 28 septembrie, iar pentru seară este anunțat un mare concert cu Lăutarii, la Palatul Național. Asta în timp ce susținători PAS se revoltă pe rețele că anume deputata PSRM, Zinaida Greceanîi va conduce prima ședință a Parlamentului și nu dirjorul Botgros.
Se pare că noul Parlament a pronit cu stângul. Decanul de vârstă, care, potrivit legii, urma să modereze prima ședință a Legislativului, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a refuzat să o facă și a pus în dificultate partidul de guvernare.
Următorul pe listă, după vârstă, era dirijorul Nicolae Botgros, deputat pe lista PAS. Inițial, maestrul a declarat pentru presă că „ar fi onorat” să conducă prima ședință a noului Legislativ, însă, serviciul de presă al forului a anunțat că socialista Zinaida Greceanîi va fi, de fapt, moderatoarea.
Botgros a declarat pentru presă că nu mai poate modera ședința Parlamentului, pentru că „are multe pe cap”.
De fapt, în seara zilei de mâine, 22 octombrie 2025, maestrul, alături de Lăutarii săi, va susține un mare concert pe scena Palatului Național.
