De Ziua Universală a Iei, Chișinăul s-a îmbrăcat în costume tradiționale românești
Este vorba despre Ziua Universală a Iei tradiționale românești, zi care a fost propusă de comunitatea online „La Blouse Roumaine” și care a ajuns să fie sărbătorită în 48 de țări, în peste 100 de orașe de către românii de pretutindeni.
La Chișinău, prima ediție a Zilei Universale a Iei a demarat în incinta Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală cu expoziţii de costume confecţionate de meşterii populari din întreaga țară, cu cea mai mare paradă a costumului popular, prezentată pe ecran, dar și cu workshopuri de măiestrie.
„Sărbătoarea Iei nu a fost fixată de UNESCO sau oricare altă instituție internațională, ci este o decizie a mai multor oameni, care comunică prin rețele de socializare, în scopul salvgardării patrimoniului nostru cultural, inclusiv a costumului popular”, a precizat Mihai Ursu, directorul general al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală.
Ia – piesă de grație a costumului popular
Mai mult, potrivit lui Mihai Ursu, odată cu inițiativa comunității „La Blouse Roumaine”, foarte multe instituții de pretutindeni s-au solidarizat cu această idee. „Acum, această zi se sărbătorește în 48 de țări de pe cele șapte continente. Este o zi de o amploare considerabilă, în contextul crizei identitare pe care o traversăm. Ia este piesa de grație și cea mai reprezentativă a costumului popular”, a spus directorul muzeului.
Totodată, arhitectul Ioana Corduneanu de la București, una dintre inițiatoarele evenimentului, a subliniat că ideea înființării acestei zile a venit într-un moment de dezorientare, în care voia să facă ceva pentru patrimoniul nostru cultural. „Am avut o reacție extraordinară din partea tuturor românilor de pe toate continentele. Deși suntem un grup de amatori, am reușit să transmitem această idee prin intermediul rețelelor de socializare”, a menționat Ioana Corduneanu. De asemenea, arhitectul a specificat că Muzeul de Istorie și Etnografie de la Chișinău a fost primul muzeu din lume care a reacționat la această propunere și a luat în serios ceea ce, acum câteva luni, încă se numea o tentativă tinerească.
Perlele din sunducul cu zestre al oricărei femei
În cadrul vernisajului expoziţiilor de ii şi costume populare din colecţiile de patrimoniu etalate în spaţiul Muzeului s-au numărat zeci de meșteri populari din toată țara. Unul dintre aceștia este Simion Lungu, conducătorul Centrului meșterilor populari „Fantezia”, din satul Vădeni, Soroca. „Trebuie să promovăm costumul național autentic și valorile noastre românești. Costumele noastre au ajuns în numeroase țări, precum Canada, Rusia, România, fiind foarte apreciate”, a spus Simion Lungu. Potrivit meșterului popular din Soroca, un costum popular pentru o femeie costă în jur de 2000 de lei, iar pentru un bărbat – circa 1000 lei.
Mai mult, dacă majoritatea consideră că iile sau cămășile populare sunt la mare căutare doar de femei, atunci Elena Ețcu, directorul companiei „Tradiții noi” din Chișinău, afirmă că sunt și foarte mulți bărbați care vor să îmbrace cămăși populare. Așadar, în timp ce costul unei ii pentru femei variază între 700 și 1500 lei, dacă e brodată cu ajutorul unor mașini de cusut, și de la 2000 lei în sus, dacă e lucrată manual, atunci prețul cămășilor pentru bărbați variază între 800 și 2000 lei.
„Totuși, dacă ne referim la iile pentru femei, atunci acestea sunt niște piese de colecție care rezistă în timp și vor fi niște perle din sunducul cu zestre al oricărei femei”, a spus Elena Ețcu.
Ia românească a conservat codul genetic al poporului nostru
Prezentă la eveniment, Maria Cristea, vicepreşedintele Uniunii Meşterilor Populari şi fondatoarea Casei Cristea, a spus că, dacă acum 30 de ani, lumea se uita ciudat la cei care promovau porturile naționale, acum există o abundență de ii și toată lumea își dorește una. „Mă simt foarte fericită, deoarece ia a revenit acasă cu demnitate și ne dăm seama că suntem un popor cu istorie”, a punctat Maria Cristea.
Ion Băltean, președintele Uniunii Meșterilor Populari, a remarcat că prin acest eveniment se conștientizează și promovează valorile românești. „Ia românească este cea mai spectaculoasă piesă de port și a conservat în ea codul genetic al poporului nostru, într-o armonie de culori și simboluri adunate de milenii. Misiunea noastră este să descifrăm acest cod”, a conchis Ion Băltean.
Sursa foto: Nata Moraru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!