Politică

Delegaţia Parlamentului participă la reuniunea Adunării Parlamentare Euronest

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, din componenţa delegaţiei Republicii Moldova fac parte deputaţii Marian Lupu, şeful delegaţiei parlamentare la AP Euronest, Oxana Domenti, Dumitru Diacov şi Artur Reşetnicov. În cadrul reuniunii deputaţii din ţările Parteneriatului Estic şi Parlamentul European vor discuta o serie de rezoluţii referitoare la poziţiile şi preocupările comune ale statelor membre UE şi ţările partenere din Europa de Est privind politica externă şi ameninţările externe la adresa securităţii acestora. La fel, vor fi abordate perspectivele financiare multianuale ale UE şi impactul acestora asupra cooperării economice între ţările Parteneriatului Estic.

De asemenea, parlamentarii vor dezbate proiectele de rezoluţii referitoare la dezvoltarea politicii privind gazele neconvenţionale şi efectele potenţiale ale pieţei energiei în UE şi ţările partenere din Europa de Est, cooperarea dintre UE şi ţările partenere din Europa de Est în vederea recunoaşterii reciproce a calificărilor profesionale, a experienţei de lucru şi a diplomelor universitare în cadrul procesului de la Bologna.

Va avea loc şi o dezbatere privind reacţia statelor membre UE şi a ţărilor partenere din Europa de Est la ameninţări, atacuri hibride şi dezinformare, precum şi acţiunile de combatere şi descurajare ale acestora. Parlamentarii vor avea şi un schimb de opinii pe marginea comunicării „Parteneriatul Estic după revizuirea Politicii de vecinătate şi rolul AP Euronest”, susţinută de Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile pentru extindere, Johannes Hahn.

Conform agendei, în deschiderea sesiunii, vor adresa mesaje de salut preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, copreşedinţii AP Euronest, Heidi Hautala şi Victor Dolidze, alţi oficiali europeni şi reprezentanţi ai observatorilor AP Euronest.

Totodată, marţi, 22 martie, în cadrul Reuniunii AP Euronest va avea loc Forumul femeilor. Parlamentul Republicii Moldova va fi reprezentat de vicepreşedinta legislativului, Liliana Palihovici.

Adunarea Parlamentară Euronest, constituită în 2011, reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic şi o platformă de dialog între deputaţii din Parlamentul European şi partenerii estici pe subiecte ce ţin de implementarea reformelor politice, sociale şi economice. 

sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *