Politică

Deputații (nu) primesc cadouri

Modificarea Legii nr. 16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese şi a Legii nr. 25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public în partea ce vizează cadourile a început încă din 2011. Însă abia săptămâna aceasta lucrurile s-au mișcat din loc și a fost aprobat un regulament cu privire la evidența, evaluarea, păstrarea, utilizarea și răscumpărarea cadourilor simbolice, a celor oferite din politețe sau cu prilejul anumitor acțiuni de protocol.

Potrivit proiectului Hotărârii Guvernului privind stabilirea valorii admise a cadourilor simbolice, o comisie specială din cadrul Parlamentului va evalua cadourile. Se va lua în considerare prețul estimativ indicat de beneficiar sau de documentele care îl însoțesc. În cazul în care valoarea acestuia nu va depăși suma de o mie de lei, Comisia va restitui cadoul beneficiarului. Dacă valoarea va depăși suma de o mie de lei, beneficiarul îl va putea răscumpăra, achitând contravaloarea acestuia în termen de 30 de zile.

În cazul în care cadoul va avea o valoare istorică, științifică sau artistică, stabilită de experții în domeniu, consultați de Comisie, acesta va fi transmis cu titlu gratuit în gestiunea muzeelor, bibliotecilor, altor instituții. Produsele perisabile, medaliile, decorațiile, insignele, ordinele, eșarfele, coloanele, primite în exercitarea funcției, vor fi excepție de la regulament. Anual, Comisia va face o inventariere a cadourilor și va propune președintelui Parlamentului lista bunurilor ce pot fi transmise cu titlul gratuit în scopuri caritabile sau pot fi înstrăinate. Cadourile vor fi înregistrate într-un registru special, cu caracter public.

Ce spun deputații

Puterea încearcă să arate că luptă cu corupția

Bogdan Țârdea, PSRM


Îmi pare aberant, sincer vorbind. Un cadou se poate da personal parlamentarului, care pe lângă funcția de deputat mai este și om.
Dacă prin asemenea mecanisme se va completa bugetul de stat, dar nu prin recuperarea miliardului, atacurile raiduri, păi atunci, știți, eu nu am cuvinte. Puterea încearcă prin toate mijloacele să se dea în show, să arate că luptă cu corupția, să etaleze anumite reforme, așa-zis democratice.

Despre ce corupție poate fi vorba dacă noi discutăm despre un deputat care adoptă doar legi? Eu doar nu sunt un ministru care să organizez tendere, să administrez bugete de miliarde de lei, care să organizeze reparații de școli, grădinițe, cu construcții de gazoducte etc., și care astfel să protejeze anumite firme, corporații, să acopere niște businessuri. Eu sunt în Parlament și noi votăm cu toată fracțiunea un proiect sau altul, despre ce corupție poate fi vorba?
Este un PR butaforic și este o tentativă de a unge ochii donatorilor externi pentru a afișa o anumită combatere a corupției.

Inna Șupac, PCRM

Eu cred că cea mai mare problemă pe care noi toți, toată societatea trebuie să discutăm este, cum să ne debarasăm de cei care au capturat Republica Moldova. Anume ei sunt cei care stimulează și promovează coruperea, inclusiv coruperea politică și a deputaților. Dar astfel de proiecte de legi nu cred că rezolvă problema corupției, din păcate. Eu, cel puțin, ca deputat în Parlament, cu toate că sunt din aprilie 2009, nu țin minte ca cineva să-mi dăruiască cadouri, așa că, acest proiect de lege nu mă afectează.
Eu constat cu părere de rău că aceasta este numai o bifă și un mod de a spune europenilor că noi luptăm cu corupția. Dar lupta trebuie să fie împotriva altor persoane care sunt în vârful puterii. Coruperea deputaților se face nu prin cadouri, dar prin alte metode, cu alte sume, prin alte persoane care știu cum să facă în așa fel ca organele să nu cunoască.

Tudor Deliu, PLDM

A fost adoptată legea și nu putem să fugim de prevederile legale. O săptămână în urmă și Biroul permanent al Parlamentului a adoptat o hotărâre care a obligat Direcția resurse umane să elaboreze un Registru special de înregistrare și, respectiv, s-au stabilit toate prevederile legale până la răscumpărare de cei care doresc.
Aceasta înseamnă că nu trebuie să primim nimic. Prin cadou se are în vedere lucrurile cu care vin delegațiile din alte țări, adică cu diferite farfurioare, dar dacă cineva dăruiește o mașină, deja consider că e corupție.

„Vrem să demonstrăm cetățenilor că acceptăm toate metodele de anticorupție”

Valentina Stratan, PDM

Nu m-am interesat de acest proiect de lege, pentru că nu primesc cadouri. Nu îmi fac zilele de naștere în Parlament. De ziua mea de naștere plec undeva și primesc doar mesaje online, sms-uri, de aceea chiar nu mă interesează acest aspect, vă spun categoric, întrebați pe toți cei care mă cunosc că i-am ajutat, le-am făcut un bine și dacă le-am acceptat vreodată ceva.

Clar lucru că nu pot să critic ce am aprobat noi în lege. Noi am fost așa de entuziasmați, cu dorință mare să demonstrăm cetățenilor că acceptăm toate metodele de anticorupție. Am acceptat și am preluat din practica existentă europeană, pentru că funcționează în multe parlamente ale lumii. Timpul o să treacă și o să vedem cum o să funcționeze la noi legea respectivă.

Valeriu Ghilețchi, deputat neafiliat

Hotărârea de Guvern este încă din 2012, dar acum știrea a apărut în presă din cauza că și Biroul Permanent al Parlamentului a adoptat un regulament în această privință. Într-un sens este binevenită, pe de altă parte nu sunt convins că este o metodă bună de a lupta cu corupția. Personal, nu am primit multe cadouri. Cele mai multe sunt simbolice și fără mare valoare financiară.

Iana Spinei, expert la Transparency International Moldova

Există o lege cu privire la declararea averilor și intereselor personale care tot include un capitol similar. Se vede că acest document a fost inspirat cumva din respectivul proiect de lege. Crearea Registrului cadourilor și instituirea procedurii de răscumpărare, de declarare a cadourilor, de fapt este o metodă de a preveni corupția. Nu știu cât de eficientă va fi ea în cazul deputaților din Parlamentul Republicii Moldova.

Anterior, Transparency International Moldova a monitorizat o serie de politici anticorupție în autoritățile publice centrale. Noi vroiam să vedem dacă se respectă prevederile referitoare la raportarea cadourilor, ținerea Registrului cadourilor și am văzut că de fapt este o abordare destul de formală. Din practica monitorizării noastre am observat că funcționarii declară niște cadouri foarte simbolice, adică niște cutii de bomboane, icoane, cărți, poate sticle de tărie sau alte lucruri. Toate acestea trezesc scepticism în rândul populației.

Aș fi vrut să văd niște măsuri de combatere, fiindcă măsuri de prevenire avem destul de multe. Sunt necesare măsuri de combatere a celor care sunt vinovați de cazuri de corupție, în special persoane care au facilitat comiterea furtului miliardului. Codurile de etică, registrele de evidență a cadourilor sunt niște măsuri de prevenire în care nu poate să facă mari schimbări în prevenirea corupției în rândul populației.
Toate autoritățile publice fie ele centrale, locale, ori Guvernul, Parlamentul și așa mai departe, ele toate trebuie să aplice politici anticorupție. Nu putem să facem excepție pentru cineva. Mai mult decât atât, știm cu toții despre acele cazuri mediatizate despre încercările de a corupe deputații. Eu cred că reprezentanții Parlamentului nu trebuie să fie o excepție și trebuie să se conformeze acelorași politici anticorupție ca și toate autoritățile publice. Dar vă zic, pentru mine ar fi mai convingător să nu se întreprindă doar măsuri de prevenire, dar mai eficient și convingător ar fi crearea instrumentelor de combatere a corupției, inclusiv a celei de la nivel înalt.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *