ROMÂNIA

Descoperire arheologică fantastică: tezaur monetar cu peste 1300 monede din perioada romană

Doi pasionați de istorie din județul Gorj au reușit să descopere, cu ajutorul detectoarelor de metale, un adevărat tezaur monetar din perioada romană.

Dumitru Dorel Boghian și Ovidiu Andreca au predat 1313 monede din argint, denari romani republicani, Direcției Județene pentru Cultură Gorj. Descoperirea a fost făcută la aproximativ 12 metri de un drum forestier.

Monedele au fost descoperite împreună cu 32 de fragmente ceramice, la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri. (…) Monedele au fost fotografiate față-verso. Monedele au fost ambalate în 14 pungi, dintre care 13 cu câte 100 de monede și o pungă cu 13 monede. Fiecare pungă a fost numerotată, capsată și ștampilată. Toate cele 14 pungi cântăresc aproximativ 5.123 de grame“.

Tezaurul monetar a fost găsit lângă un drum forestier Foto: Facebook

Ulcica cu arginți

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a bunului meu prieten Ovidiu Andreca, după o vreme urâtă și ploioasă pe data de 18-06-2023, am ieșit la detecție într-o pădure foarte frumoasă din Gorj. După câteva ore de detecție cu multe sârme și capace de conserve, cu drumuri abrupte și nămoloase, a ieșit soarele și pe strada noastră, norocul ne-a surâs și am descoperit ulcica cu arginți, un frumos tezaur monetar de 1313 Denari Romani Republicani în perfectă stare. Monedele au fost predate conform legi la DJC Gorj“, a transmis Dumitru Dorel Boghian pe Facebook.

Brățări dacice din aur

În primăvara acestui an, un tânăr a găsit mai multe brățări dacice din aur într-o zonă împădurită din apropierea sediului Primăriei comunei Prigoria, din județul Gorj. Specialiștii de aici spun că sunt din perioada tracică și au o vechime de peste 3.200 de ani, fiind vorba de cea mai importantă descoperire arheologică din județul Gorj.

Obiectele vor fi inventariate, clasate și expuse. Fac parte din categoria „Tezaur“. Este una dintre cele mai importante sau chiar cea mai importantă descoperire arheologică din județul Gorj, dacă ținem cont de metalul din care sunt realizate“, a spus Dumitru Hortopan, directorul Muzeului Județean Gorj.  

Sursa Historia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *