În Republica Moldova, problema deșeurilor agricole rămâne una cronică, în ciuda declarațiilor oficiale despre „grija față de mediu”. În fiecare an, pe piață ajung peste 600 de tone de ambalaje de pesticide, însă doar o mică parte este colectată în mod corespunzător. Restul este ars pe câmp, aruncat în șanțuri sau abandonat în zone greu accesibile, transformând terenurile agricole în surse de poluare chimică. Situația persistă de ani de zile și arată, spun experții, lipsa unui sistem funcțional de management al deșeurilor periculoase.
În locul unei infrastructuri naționale clare, cu puncte de colectare, transport autorizat și centre de reciclare, responsabilitatea este lăsată pe umerii fermierilor. Cei care vor să respecte regulile își spală, sortează și predau ambalajele pe cont propriu, adesea parcurgând zeci de kilometri pentru a găsi un operator dispus să le preia. Aceeași agricultură responsabilă se vede și în modul în care își transformă gunoiul de grajd și resturile vegetale în îngrășământ natural, încercând să reducă risipa și poluarea.
În același timp, autoritățile anunță periodic strategii, proiecte-pilot și evenimente dedicate protecției mediului, dar fără rezultate vizibile în teren. Lipsa controalelor reale, a sancțiunilor eficiente și a unor investiții minime în infrastructură face ca eforturile individuale ale fermierilor să fie insuficiente pentru a contracara efectele poluării. Oricât de responsabili ar fi unii producători agricoli, fără un sistem național coerent, problema rămâne nerezolvată.
Specialiștii în protecția mediului avertizează că ambalajele de pesticide sunt deosebit de periculoase. Ele conțin reziduuri toxice care pot ajunge în sol, în apele subterane și, în final, în lanțul alimentar. Arderea lor produce substanțe cancerigene, iar abandonarea în natură afectează atât ecosistemele, cât și sănătatea comunităților rurale. Moldova continuă să înregistreze cazuri de intoxicații, contaminări locale și zone unde solul devine impropriu pentru culturi.
Pe teren, realitatea este una simplă și dureroasă: inițiativa individuală ține loc de stat, iar poluarea devine regula, nu excepția. Fără reguli aplicate, fără infrastructură și fără responsabilitate instituțională, ambalajele periculoase continuă să circule liber prin câmpuri și sate, lăsând în urmă costuri de mediu și de sănătate pe care generațiile viitoare vor trebui să le suporte.
