Politică

Maia Sandu: Problema traficului de droguri e veche, nu a început în campania electorală. S-a agravat odată cu războiul din Ucraina

Șefa statului, Maia Sandu, declară că problema traficului și consumului de droguri nu este una nouă pentru Republica Moldova și nu a început în campania electorală, dar s-a amplificat de când a început războiul în Ucraina. „Avem nevoie în primul rând să vedem tabloul total, toate instituțiile responsabile acum au sarcina să-și facă propria analiză, să vină cu această analiză, dar și cu măsurile pe care trebuie să le întreprindă”, a punctat președinta, după ședința de astăzi a CNS.

„Traficul de droguri – nu e o problemă recentă și nu a început în campania electorală, e o problemă mai veche, din păcate, care s-a agravat iarăși de când a început războiul. Am discutat această problemă la alte ședințe, înainte de CNS, aici avem nevoie în primul rând să vedem tabloul total, așa cum am făcut astăzi, am pregătit mai multe ședințe cu instituțiile, am analizat și am pregătit un plan de măsuri – la fel trebuie să facem și pe subiectul de combatere a traficului și consumului de droguri.

Toate instituțiile responsabile acum au sarcina să-și facă propria analiză, să vină cu această analiză, dar și cu măsurile pe care trebuie să le întreprindă, dar și să avem o abordare complexă, așa încât să avem un impact mai mare decât cel pe care l-am avut până acum pe acest subiect”, a punctat Maia Sandu.

„E o problemă mare, serioasă și istituțiile statului lucrează și o să revină cu soluții”, a precizat șefa statului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *