Despre ONG-uri, entuziasm, separatism şi bani

Ştiaţi, bunăoară, că la Oxentea, pe malul Nistrului, se cos costume pentru alpinişti? Şi ce dacă nu avem munţi – munţii au nevoie de braţele noastre de muncă!.. Dar despre faptul că primarul democrat de la Edineţ este şi autorul unui „Dicţionar de eponime”? Şi n-o face în detrimentul celor care i-au încredinţat cel de-al doilea mandat – la serviciu, el caută soluţii pentru cele mai diverse probleme ale oraşului său, cum ar fi o instituţie de tranziţie „de la cămin la viaţă” pentru absolvenţii şcolilor-internat… Iar la Pelenia, aflaţi că există singurul, probabil, din satele noastre atelier „oficial” de reparaţie şi vânzare a bicicletelor. În cel mai mare sat din Drochia, dar şi din toată ţara, ele sunt aduse tocmai din America – că să aibă cu ce merge copiii la Clubul de Engleză din localitate sau la Centrul comunitar de acces la Informaţie şi Instruire… Totul se ţine pe entuziasm acolo, în „cea de-a doua Moldovă”, din afara Chişinăului – chiar şi Centrul „Pro-Europa” din Bălţi, care a rămas fără sediul oferit de primăria locală la scurt timp după inaugurare, dar care continuă să funcţioneze în regim de „caravană informaţională”… Câţi politicieni ştiu de asta? Câţi au timp să ştie în afara campaniilor electorale?!. Respect tradiţia şi pun… virgulă, căci spaţiul pentru entuziasm s-a epuizat.

O călătorie la Kiev îţi poate aduce aminte însă şi de alte realităţi, mai puţin frumoase. De exemplu, te pune faţă în faţă cu grănicerul-fantomă al unei, chipurile, republici-fantomă – zic chipurile, pentru că de facto ea există bine mersi. Este singurul cu care te temi să polemizezi, chiar dacă stă cu mutra pe dos şi-ţi verifică de trei ori paşaportul. E singurul cu care nu îndrăznesc să se pună în poară chiar şi cei care ni s-au alăturat la Tiraspol şi care traversează „fantoma” cu paşaport roşu cu vultur bicefal pe el: Federaţia Rusă. Te uiţi la el, te uiţi la grănicer şi te întrebi dacă politicienii noştri, dar şi ambasadorii OSCE veniţi la sfârşitul săptămânii trecute în RM pentru a se documenta, la Chişinău şi Tiraspol, asupra şanselor de a relua negocierile oficiale pe tema Transnistriei, au traversat vreodată această fâşie de pământ în regim normal – adică, de simpli cetăţeni. Ar mai fi oare la fel de optimişti şi… entuziaşti?..

A doua zi, la Kiev, m-am convins însă că prostia şi nesimţirea omenească n-au margini şi că, oricât de paradoxal al părea, grănicerul transnistrean poate fi, totuşi – fie şi indirect -, sursă de inspiraţie, optimism şi entuziasm. Căci a separatism curat, în stil smirnovist, adia de la cuvântarea unui membru al delegaţiei MOLDOVENEŞTI (!), reprezentant oficial al administraţiei UTA Gagauz-Yeri. „Există Găgăuzia şi există însăşi Moldova”, a subliniat el de câteva ori, iritându-i până şi pe ucrainenii care-l ascultau. Câţi politicieni ştiu de asta? Sigur că ştiu, dar nu fac nimic, ca să nu „destabilizeze” oul corcolit.
Oul, între timp, cloceşte puişori şi naşte… monştri, care nu ratează nicio ocazie să menţioneze că Găgăuzia e „altceva”… Şi e atât de „altceva” încât, atunci când am încercat să vorbesc cu o doamnă de la Comrat în română, făcând-o pe proasta şi invocând drept argument speranţa că în democraticul mediu al societăţii civile funcţionează bilingvismul, replica a fost simplă: „Dvs. cunoaşteţi găgăuza? Nici eu moldoveneasca. Deci, să vorbim ruseşte”.

În Moldova, ca şi în tot spaţiul postsovietic, la începutul începuturilor multe organizaţii neguvernamentale au fost percepute ca un business care-ţi aduce rapid nişte bani uşori. S-a întâmplat astfel şi pentru că multe ONG-uri s-au şi comportat ca atare, aruncând o umbră asupra întregii aceste – încă fragile – componente a societăţii, care se afirmă cu atâta greu. Dar nu mă apuc acum să număr banii nimănui. Ceea ce-mi doresc e mai mult o sugestie – donatorii să verifice şi rapoartele „morale”, nu doar cele financiare ale organizaţiilor cu care lucrează. Astfel încât să nu încapă în aceeaşi oală entuziasmul edificator cu cel… separatist demolator. Asta aşa, ca să nu mor proastă!..