Despre stigmatizare

Dumnealui era foarte nemulţumit de manifestanţii din Piaţa Universităţii şi mă întreba tranşant dacă un slogan precum „Piticu’ şi cu chioru’ au furat poporul!” nu este o formă de stigmatizare. Ştiu că de ceva vreme anumite grupuri intelectuale sunt foarte sensibile la tot ce este critic la adresa puterii pe care au susţinut-o şi de care e foarte greu să se delimiteze. De critică a Puterii care ar fi firesc să vină şi dinspre GDS ce să mai spunem…

Acest tip de reacţie este exemplară în acest sens. Strigătul din Piaţa Universităţii „Piticu’ şi cu chioru’ au furat poporul!” ridică o problemă esenţială legată de stigmatizarea nu a unor grupuri marginale, nu a unor minorităţi lipsite de protecţie, ci a Puterii. Dar nu pentru asta avem societate civilă şi intelectuali de marcă? Să sară să apere un grup atât de neputincios şi lipsit de apărare precum cei mai puternici şi importanţi oameni ai statului? E atât de deranjantă vocea poporului aşa „needucată” şi „confuză”?

Sau problema poate e alta? De ce pe aceşti intelectuali nu-i deranjează la fel de mult faptul că, de mult timp, reprezentanţi de marcă ai puterii folosesc un limbaj mult mai deocheat şi mai violent faţă de propriii lor cetăţeni, în a căror slujbă sunt, sau ar trebui să fie. Oare chiar am uitat fraze rostite de domnul preşedinte? Cine a folosit expresii precum „ţigancă împuţită”, „găozar”, „păsărică”? Moş Ion Roată sau preşedintele Băsescu? Lista „frazelor înaripate” a preşedintelui este impresionată. De câte ori a făcut afirmaţii generale prin care grupuri de oameni nediferenţiaţi, de-a valma au fost numiţi leneşi sau beţivi? Domnul Baconschi, fostul şef al diplomaţiei române, nu s-a lăsat mai prejos. Noroc cu protestatarii din pieţele oraşelor, acea „mahala violentă şi ineptă”, care au spus: „până aici!”. Oare nu domnul ex-ministru împărţea România în două tabere: cei care muncesc şi cei care cerşesc? De afirmaţiile cu iz rasist zicere ale domnului Baconschi ce să mai spun: „Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă”.

Mai nou, nici noul prim-ministru, un băiat educat, nu lasă ştacheta mai jos, arătând că vorba românească cum e turcu’ şi pistolu’ nu şi-a pierdut actualitatea. Dar cum el este la început de mandat, îi mai dăm răgaz.

Nu aş vrea să înşir lista cu astfel de formule de stigmatizare pe care Puterea le-a adresat unor categorii largi ale populaţiei acestei ţări. Ceea ce vreau să amintesc e următorul fapt: stigmatizarea de o manieră tot mai violentă a devenit una din armele ideologice şi propagandistice ale actualei Puteri. Deci, înainte ca unii membri de vârf ai elitei româneşti să se sensibilizeze la sloganurile şi replicile diverselor grupuri din pieţele oraşelor ţării, ar fi bine să se întrebe cum e posibil ca stigmatizarea să devină politică şi propagandă de stat nu doar prin replici şi discursuri individuale, ci şi prin politici de stat? De exemplu, cum e posibil ca PDL, partidul principal de guvernare, să propună o lege prin care „Cerşetoria se pedepseşte cu închisoarea, iar darea de bani cerşetorilor – cu amendă”? Oare oameni de stat cu studii la Sorbona şi Oxford, care şi-au semnat intrarea în guvern cu semnul crucii şi jurăminte pe Biblie, nu au habar de ceea ce înseamnă cerşetorie sau lene, de le atribuie în stânga şi în dreapta? Oare a-ţi învinui populaţia la grămadă că este leneşă, beţivă şi cerşetoare nu este o formă de stigmatizare? Oare a face legi şi politici publice în care cele mai sărace şi vulnerabile grupuri sociale sunt cele mai afectate nu este o formă de stigmatizare strigătoare la cer? Că acestor grupuri marginale şi defavorizate le este limitat pe zi ce trece accesul la sănătate, educaţie, muncă şi asistenţă socială prin faimoasele „reforme” de minimalizare a statului şi de privatizare a lui nu reprezintă una din cele mai dure forme de stigmatizare? Să nu uităm că „protestatarii răi” aveau un mesaj simplu: „Statul plăteşte mai mult să ne reprime decât să ne educe… 7 mln. o învăţătoare, 15 mln. un agent de constatare”.

Acum, că rămăsesem dator cu un răspuns. De ce strigă „vulgul” în piaţă: „Piticu’ şi cu chioru’ au furat poporul!”? Elementar: ei răspund Puterii pe limba ei, căci numai aşa se mai poate comunica cu o putere care a coborât nivelul de comunicare la un registru atât de jos şi care a devenit sursa instituţionalizată a stigmatizării, dar şi a violenţei.