În ciuda acestor realităţi, mi se pare că lucrurile s-au mişcat foarte mult în ultimul an. Încercaţi să comparaţi tabloul mediatic din iunie 2009 cu cel de astăzi şi o să aveţi impresia că trăim într-o altă ţară. Nu pot să nu mă bucur mai ales pentru mulţimea de talk-show-uri care au apărut în acest an. Dacă până în 2009 problemele cele mai stringente ale societăţii erau (dacă erau) discutate la câte un talk-show – două pe săptămână, astăzi ceea ce se adoptă dimineaţa în Parlament, este dezbătut fie în paralel, fie cu câteva ore mai târziu în ediţii speciale, cu mai mulţi invitaţi, la câteva televiziuni. Serile subiectele de mare interes sunt iarăşi întoarse pe o parte şi pe alta.
Încetăm să mai fim o jurnalistică „monologală”, învăţăm, în sfârşit, a dialoga. De fapt, întreaga societate devine una „dialogală”, întrucât, ca privitori ai talk-show-urilor, avem oportunitatea de a ne verifica, limpezi ori chiar revedea punctul de vedere.
Am convingerea că Moldova de astăzi gândeşte mai mult, mai nuanţat şi – în mod sigur – mai liber decât în ultimii douăzeci de ani. Graţie televiziunilor noi, dar şi schimbărilor benefice intervenite la cele „vechi”, şi democraţia noastră mi se pare astăzi mai viguroasă. Nu exclud chiar că acest interval, în care am avut la putere o Alianţă, nu doar un singur partid, şi în care am parcurs o epocă de neclaritate politică, în care nici un partid, nici un grup de interese şi nici o idee nu au monopolizat spaţiul mediatic s-ar putea să rămână perioada cea mai bună pentru televiziunile şi libertatea presei din Moldova. Şi dacă mai înainte nu erau de citit în ziare şi de văzut la televizor decât cinci-şase editorialişti şi comentatori care abordau toate subiectele posibile şi imposibile, astăzi au apărut o mulţime de feţe noi, moderatori sau experţi, care discută într-o bună română şi a început să se manifeste şi la noi, în sfârşit, fenomenul specializării comentatorilor. Mi se pare uriaş efortul televiziunilor noi care şi-au pregătit din mers echipe de profesionişti din oameni tineri şi foarte tineri. Şi – încă o dată – nu trebuie nicidecum neglijat efortul televiziunilor „vechi”, în primul rând al celor de la „Moldova 1”, unde schimbările în bine se văd cu ochiul liber, mai ales la compartimentul ştirilor şi al dezbaterilor.
Să fiu înţeles corect, nu idealizez şi nu „idilizez” situaţia, încă mai suntem departe de modelul unei televiziuni moderne şi libere, aşa cum există aceasta în ţările dezvoltate, încă mai plouă la televiziunile noastre cu gafe, bâlbe, derapaje profesionale şi rebut tehnic. Dar pe lângă că e bine să sancţionăm lipsa de profesionalism, eu cred că mai avem şi obligaţia să preţuim şi să protejăm fragilele realizări pe care le-am atins. Pentru că există în Moldova destule forţe totalitariste – mai vechi şi mai noi – pentru care tentaţia de a spulbera libertatea presei pe care am atins-o astăzi este irepresibilă.
