Atitudini

Despre Voronin, fara mnie

Lehamete, iata cuvantul care imi vine in minte, cand ma uit la tot mai sporadicele aparitii publice si televizate ale ex-presedintelui Voronin. Lehametea este inscrisa pe chipul sau, omul pare sa fi pierdut cu desavarsire gustul pentru ceea ce opt ani l-a motivat atat de mult. Ar face mai bine sa nu apara deloc, ar pastra astfel demnitatea omului ranit de o lume ingrata, care nu a stiut in ultima faza sa-i pretuiasca meritele cum se cuvine.

Vad, insa, ca nu se retrage in umbra si ma intreb de ce: ori pentru ca nu e suficient de intelept, ori e sub presiunea camarazilor sai si a oamenilor cu banii carora a ajuns si s-a mentinut la guvernare? Sau poate la mijloc este comportamentul tipic al dictatorilor in agonie care continua sa creada orbeste in victorie, iar daca admit gandul infrangerii, apoi cred ca in focul acesteia trebuie sa arda si ei, si toti ai lor?..

In consecinta, ajunge sa arate la televizor asa cum nu l-am mai vazut niciodata, adica jalnic. Pentru unii, omul acesta nu este decat o bruta setoasa de putere si de bani, pentru altii e un lider talentat. Ce i s-a intamplat acestui personaj contradictoriu in ultima faza a mandatului sau, cum se face ca propria intuitie si talentul lui Mark Tkaciuk, care l-au ajutat mereu dupa aprilie 2009, l-au parasit cu desavarsire?

In 2001, a cucerit puterea cu un scor aproape tot atat de categoric ca si cel inscris de Lukasenko. Numai ca ei au acces la guvernare in stari de spirit complet diferite. Pentru primul, victoria era un rezultat firesc, meritat, omul era plin de hotarare sa schimbe tara, in timp ce Voronin arata strivit de biruinta sa. In primele aparitii televizate de atunci, el parea sa le reproseze democratilor ca au pierdut cu un scor atat de mare, lasandu-l unul la unul cu o tara slabita si demoralizata. Voronin, deci, nu era pregatit sa instaureze o dictatura de genul celei din Belarus.

A comis, insa, un lucru cu totul extravagant. A intors, in 2003, vectorul politic cu 180 grade, dinspre Rusia spre Europa. Va puteti imagina ce sfasiere a trait personajul acesta, care iubeste Rusia si tot ce e rusesc, atunci cand a trebuit sa-l sfideze pe Putin?! Daca pana la aceasta data era urat de adversari, dupa acest gest a ajuns sa fie detestat si de ai sai.

In timp, Voronin a reusit niste realizari economice si sociale si, hipnotizat de propriile succese, a pierdut simtul realitatii. Daca in noaptea de 25 spre 26 februarie 2001 el a putut sa creada ca nu stie si nu poate nimic, mai tarziu a ajuns sa fie convins ca stie totul si ca totul ii iese. Promovand in educatie niste valori false, el credea ca acestea ajung la tineri tot atat de usor ca si minciunile propagandei sale la pensionari. Iata de ce revolta studentilor l-a luat prin surprindere si l-a socat.

Cum a putut sa creada ca tinerii acestia vor accepta gogosile cu „limba moldoveneasca” si „istoria integrata”, daca ei aveau mereu contact cu adevarul prin ziare, televiziuni straine, prin parinti, prin Internet, prin profesori?! Voronin a incercat sa aplice un model chinezesc sau belarus, fara ingredientele de baza ale acestora – izolarea si cenzura.

Ar fi mai multe explicatii ale comportamentului sau si ele se vor inmulti, probabil, in timp. Ceea ce se poate spune acum este ca tot ce a facut liderul comunist rezulta din doua surse: din caracterul sau, pe de o parte, si din dependenta de oameni si bani straini, pe de alta parte. Voronin este personajul sfasiat intre dragostea fata de Rusia si banii oculti veniti din Occident. Este omul care imbina gustul pentru risc propriu jucatorilor si aventurierilor clasici cu o fire care se autodevoreaza, care poate distruge intr-o noapte ceea ce a cladit in opt ani.

P. S. (dintr-o alta piesa) Stimate domnule primar Dorin Chirtoaca, va multumesc, in numele meu si al consatenilor mei de la Truseni, pentru decizia de a prelungi ruta de maxi-taxi cu numarul 111, astfel ca microbuzele sa ajunga pana in satul nostru. Este un act salutat de toti satenii, mai putin de unii proprietari de microbuze, care incearca sa boicoteze aceasta decizie. Va transmit rugamintea consatenilor mei de a nu ceda in fata presiunilor de acest gen. Vi se adreseaza un sat care v-a acordat – dumneavoastra, ca primar, si Partidului Liberal, ca formatiune – numarul cel mai mare de voturi.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *