Detroit își vinde operele de artă pentru a supraviețui
Ruinat, lipsit de resurse şi depopulat, Detroit-ul seamănă în anumite zone ale sale cu acele oraşe abandonate dintr-un viitor postapocaliptic prezentate în filmele SF, informează lefigaro.fr.
Cartiere rezidenţiale abandonate, vile somptuoase construite la începutul secolului al XX-lea aflate într-o stare avansată de paragină, centrul oraşului complet pustiu după căderea nopţii, sistem de iluminat public capricios şi o rată a criminalităţii record definesc realitatea de zi cu zi a acestui mare oraş american. În mijlocul acestui dezastru postindustrial tronează, ca o crudă ironie, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase muzee de pe continentul nord-american, Detroit Institute of Arts (DIA). Înfiinţat în 1885 şi devenit instituţie publică în 1919, DIA adăposteşte 66.000 de opere de artă şi obiecte de mare valoare, începând cu colecţia sa de tablouri de Munch, Dürer, Bruegel, Rembrandt, Van Eyck, Matisse, Delacroix, Van Gogh, Picasso, Tintoret, Diego Rivera şi Andy Warhol.
Toate aceste capodopere sunt de acum ameninţate, susceptibile de a fi vândute la licitaţie pentru a aduce bani la vistieria oraşului. Strivit de o datorie publică estimată între 15 miliarde de dolari şi 17 miliarde de dolari, rezultat al multor decenii de management public defectuos, Detroit nu mai are de ales.
Mediafax