Ei bine, există şi nişte mici dureri de cap legate de aceste „dezbateri tv”,
pe care eu le-aş circumscrie în zona următoarelor probleme: 1. avem televiziuni; 2. televiziunile au concepte; 3. moderatori tv; 4. analişti şi comentatori politici la tv; 5. invitaţi tv; 6. limbaj moderatori tv ş.a.
1. În actuala campanie politică putem vorbi despre o nemotivată diversitate de televiziuni. De ce nemotivată? Pentru că într-o ţară atât de mică şi de agrară există prea multă televiziune. R. Moldova nu are deocamdată capacitatea de a le asigura pe toate, plenar, cu material uman inteligent, profesionist şi talentat. Toate posturile tv, transmiţând „dezbateri” cam la aceleaşi ore, cam în acelaşi stil, cam cu aceiaşi actori, pun telespectatorul în situaţia cumpărătorului cu venituri modeste care, intrând într-un uriaş supermarket, plin cu de toate, iese cu torba goală şi maţele ghiorăind de foame.
2. La toate televiziunile, începând de la cele clasice (PRO TV) şi terminând cu cele mai recente, puse pe treabă mare şi istorică, „dezbaterile” se organizează după acelaşi calapod: poziţia fie „culcat”, fie „din picioare”. (Aici apare o mică „pană deontologică”, pe care vreau s-o rezolv pe loc: cum e mai bine să zic în continuare – „moderatoarele, cu mici excepţii” sau „unele moderatoare? Eu zic să zic „unele moderatoare”.) Mergem mai departe. Unele moderatoare, culese parcă dintr-un album de maimuţe, adresează întrebări de o fermecătoare „profunzime” la care invitaţii dau răspunsuri, mai totdeauna, de o candidă relativitate intelectuală. Este imposibil să asişti cu telecomanda în mână o oră întreagă în faţa acestui pluton mediatic de execuţie.
3. Moderatorii sunt, de regulă, moderatoare care, din tată în fiu şi din mamă în fiică, nu s-au ocupat cu această meserie. Pe lângă cele clasice, cu care ne-am obişnuit şi faţă de care nu mai avem pretenţii, au apărut un stol de moderatoare tinerele care ai impresia că anume de aceea sunt scoase la ecran ca să-ţi fie ruşine că eşti şi tu cunună a creaţiei divine. Ele cred că misiunea lor e să demonstreze că sunt mai deştepte decât telespectatorii şi invitaţii, deşi, repet, pun întrebări de o candidă prostie. Uneori laşi ochii în pământ de ruşine când vezi cum o oacheşă încă neevadată din scutecele adolescenţei ţi-l „moderează” pe un invitat cu tâmplele cărunte. Unele (deocamdată, nu dau nume) sunt atât de grave, pline şi îndrăgostite de sine, încât uită că în afară de ele în studio mai sunt şi nişte amărâţi şi neimportanţi invitaţi.
4. Cu „analiştii” e o problemă şi mai obscură. Am trăit o viaţă, dar aşa şi n-am înţeles prin ce se deosebesc în R. Moldova analiştii politici de comentatorii politici, care-s analişti şi care-s comentatori. Oricum, există vreo doi-trei buni – Igor Munteanu (care nu mai este), Anatol Ţăranu şi Igor Boţan. Ultimii doi, când se concentrează, sunt echidistanţi, pertinenţi şi chiar percutanţi. Ceilalţi, cum deschid gura, îi vezi că sunt ori pro-Lupu, ori anti-Ghimpu ş.a.m.d. În subsolul subsolului clasamentului la capitolul respectiv se situează analiştii de „calibrul”… îmi scapă numele, să zicem Dictor Gudurău sau Leo Sosiscă. Nu-i vina lor, repet, e prea multă televiziune într-o ţară care nu produce analişti proprii.
5. Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre invitaţi – prea multe televiziuni şi prea multe emisiuni ca să le asiguri cu invitaţi de valoare, cu politicieni cu adevărat interesanţi care ar putea capta atenţia şi interesul publicului. Şi atunci, vorba veche, la nevoie şi cărăbuşu-i carne, adică, şi un Gudurău e analist. Politic. Sunt vreo trei-patru politicieni interesanţi, fiind însă suprasolicitaţi, riscă să devină şi ei neinteresanţi. Suntem pe punctul să nu ne mai intereseze, ci, dimpotrivă, să ne enerveze şi apariţia la ecrane a primelor persoane din stat.
6. La capitolul limbaj, remarc aici doar atât: unele moderatoare vorbesc o limbă, iar invitaţii – alta. Frazele moderatoarelor sunt împuşcate ţivlit şi gâfâit, accentul melodic al frazei e altul decât în romanele lui Rebreanu, Sadoveanu şi Vasilache. Invitaţii vorbesc simplu, ca ţăranii lui Druţă, dar uneori reuşesc să se exprime şi ei ca intelectualii români de la Chişinău, îndeosebi atunci când răspunsurile lor încep cu „deci” şi se termină cu „inclusiv ŞI”…
Şi totuşi, vorba poetului Păunescu, există iubire! Să perseverăm deci, să mergem înainte, căci undeva înainte codrul matern se termină şi, prin eforturi zilnice, dacă avem televiziune, dăm şi de lumină. Cred sincer în această perspectivă, de aceea cele de mai sus au fost spuse fără ură şi părtinire, ci din dorinţa sinceră ca, dacă avem televiziune, să fie şi bună.
