Primul pe listă ar fi, cu siguranţă, dialogul politic intern. Iar aici am fi în stare să înşiruim o panoplie întreagă de subiecte: dialogul între partide şi mişcări social-politice; dialogul inter-instituţional Guvern – Parlament – autorităţi locale – societatea civilă (Quadriloque) etc. Următorul pe listă cu siguranţă ar fi Dialogul social, care este o componentă unică şi indispensabilă a modelului social european. Probabil cel mai reuşit exemplu de dialog social ar fi consultările, negocierile şi asocierile întreprinse de organizaţii sociale partenere (ex. Patronate – Sindicate). Pentru o democraţie participativă şi o bună guvernare esenţial este dialogul civic.
La nivel european întâlnirile formalizate pe marginea unor iniţiative legislative sau politici publice şi reţele de organizaţii europene reprezentative sunt forme de parteneriat între instituţiile europene şi societatea civilă. Rolul şi contribuţia ONG-urilor sunt din ce în ce mai apreciate de către instituţiile europene, producând o schimbare de perspectivă de la conceptul de „guvernământ” la cel de „guvernare”, care include o varietate mai largă de actori în procesul decizional. Încă în 1952, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei (CoE) a decis asupra unui statut consultativ pentru ONG-uri. În 2003, recunoscând rolul tot mai activ la ONG-urilor, CoE a decis să schimbe statutul consultativ pe unul participativ. Circa 400 de ONG-uri se bucură în prezent de acest statut, iar cooperarea cu ele ia mai multe forme – de la simpla consultare, la cooperarea largă pe proiecte specifice. În ultimii ani au fost practicate metode structurate de dialogare între structurile Uniunii Europene şi ONG-urile naţionale, numite în general „dialog civic”.
În Republica Moldova, evoluţia dialogului dintre societatea civilă şi ONG-uri este destul de interesantă. Pe parcursul anului 2005, în cadrul mai multor întruniri, s-a subliniat necesitatea elaborării în RM a unei strategii naţionale de dezvoltare a societăţii civile, bazată pe criteriul valorilor general europene, a spiritului de receptivitate, transparenţă, capacitate şi orientare spre rezultat şi spre consolidarea spiritului democraţiei participative. Au fost elaborate şi „Principiile de colaborare între societatea civilă şi autorităţile publice în RM”, iar Parlamentul a aprobat Concepţia privind cooperarea dintre Parlamentul RM şi societatea civilă. Mi se pare, aşadar, firească întrebarea dacă acea concepţie a fost aprobată doar pentru acea legislatură a Parlamentului sau ea este încă viabilă. Probabil, Forumurile anuale ale ONG-urilor încearcă şi ele să găsească răspuns la această întrebare.
Dialogul de tip „la sfat cu reprezentanţii societăţii civile” are valoare doar atunci când are continuitate şi este contraproductiv atunci când societatea civilă este consultată sporadic. Cultura consultării permanente e obligatorie în procesul legislativ, stakeholderii fiind parteneri în procesul decizional. Doar astfel putem să vorbim de funcţionalism. Progresul dialogului civic ar contribui indubitabil la întărirea sentimentului de participare din partea cetăţenilor şi la proiectul european al RM. Dacă la nivel central dialogul cu societatea civilă (destul de anevoios pe alocuri) există, la nivel local deseori el lipseşte cu desăvârşire. În special, după alegerile din iunie, noii aleşi locali ar trebui să stabilească parteneriate durabile cu reprezentanţii celora care şi-au exprimat încrederea, oferindu-le voturile. Ar trebui elaborate modalităţi practice, pentru a stimula interesul pentru dialog şi în afara capitalei, astfel ar putea fi evitat un pericol important – acuzaţiile de „clientelism” (atunci când unele organizaţii par să aibă o relaţie favorizată doar cu Guvernul).
La începutul lui 2010, Guvernul RM a creat Consiliul Naţional pentru Participare (CNP). În conformitate cu Strategia CNP pentru 2010-2012, misiunea sa este de a contribui la adoptarea deciziilor de politici publice care să răspundă intereselor societăţii, iar dezvoltarea şi promovarea Parteneriatului strategic între autorităţile publice, societatea civilă şi sectorul privat ar putea fi calificată ca fiind una dintre formele avansate ale dialogului. Mi se pare extrem de important ca Guvernul să fie atent şi să nu dea impresia că această consultare este destinată doar pentru a valida deciziile care au fost deja luate. Ar fi un mare păcat, deoarece, gestionată în mod corespunzător, o relaţie deschisă şi consultativă ar fi extrem de utilă pentru autorităţile publice, care caută schimbările de politică, înţelegând că ONG-urile pot oferi un ajutor vital, în cazuri în care, din motive politice sau de altă natură, guvernele nu ajung să facă faţă provocărilor. Adeseori, ONG-urile sunt pionierii politicilor şi practicilor care mai târziu sunt „integrate” dezvoltării unor abordări şi proceduri pe care guvernele ajung mai târziu să se bazeze. Procesul de evaluare internă şi externă a modului în care Guvernul „lucrează” cu societatea civilă ar trebui să fie stabilit ca parte a procesului de reformă administrativă de ansamblu.
În societăţile moderne legitimitatea politică cere ca problemele de interes public să fie dezbătute în mod public. Pentru ca un sistem de guvernare să fie considerat democratic, opiniile cetăţenilor trebuie să fie reprezentate în mod liber, ca să fie auzite şi adoptate de către organele de conducere, care la rândul lor trebuie să ţină cont de opiniile cetăţenilor în acţiunile şi deciziile pe care le adoptă. Aşa ar trebui să funcţioneze Politica Dialogului. Sau poate că acesta şi este Dialogul Politic?
Lilia Snegureac,
directoarea Centrului de resurse „Dialog Pro”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
