De la aceste componente a provenit şi neologismul românesc eutimie „linişte sufletească”. În greaca nouă eu devine ev sau ef. Grigore Ureche, în letopiseţul său redă forma grecească Evthimie, dar în uz, în Moldova, s-a impus forma cu f: Eftimie. Pe parcursul secolelor, de la numele Eftimie şi fem. Eftimia, prin alternanţa vocalelor e-i-a, a apărut o serie de forme populare, atestate pe tot teritoriul românesc, inclusiv în documentele moldoveneşti şi în cele basarabene. Astfel, în ordinea schimbării formelor, le vom reda pe cele atestate în documentele moldoveneşti: Eftimie, călugăr, ţin. Soroca (1624) şi fem. Eftimia (1612), Eftemie, călugăr, ţin. Suceava (1604), Eftenie Frunză cel bătrân, din târgul Lăpuşna (1619); Iftimie, episcop de Rădăuţi (1560), Iftimiii, călugăr de la mănăstirea Voroneţ (1583) şi fem. Iftimia (1576), Iftenie (1587); Aftenii, preot domnesc din Movilău pe Răut (1608) şi fem. Aftenia (1604), Aftinia (1616).
În documentele basarabene, în afară de trei atestări [Iftemie (1724), fem. Iftimia (1670), Iftimie (1763) şi Iftimii (1774)], prevalează forma cu A: Aftenie, Afteni Vărzariu ot Vărzăreşti (1669), Aftenie ot Drăguşeani (1671), Aftenii, vornicul (1715), Afteni, feciorul lui Mârzac la începutul documentului şi în semnătura de la sfârşit – Afteni Mârzacu. La 1774, Afteni apare în funcţie de patronim – nume de familie: Iosâp Afteni din satul Sărăteni.
Astfel, toate formele acestea: Afteni, Aftene, Aftenie; Iftene, Ifteni au devenit nume de familie, precum şi Aftinescu, Aftiniuc; Eftimescu, Eftimiu.
