În Europa răsăriteană s-a răspândit forma greco-slavă Vasilios, în cea apuseană forma latină Basilius. Prin filieră apuseană, la începutul sec. al XV-lea, în Transilvania şi Moldova au pătruns forme derivate şi hipocoristice de la latinescul Basilius. Cercetătorii atestă în antroponimia română numele: Basu, Basa, Băsăscul, Băsan, Băseanu, Basoc, Basocu, Băsoi, Bascu, unele din ele fiind atestate şi în documentele moldoveneşti, şi în cele basarabene: Basă din ţin. Bacău, la 1481, Bălco Băsăscul, vinde parte din Băsăşti lui Neagu şi Stoica, armaş, la 1488, Ieremia Băseanul, uricar, scrie acte domneşti, în anii 1580-1621, Dumitru Băsescul, fost portar de Cetatea Sorocii, la 1610, Ioniţă Basocu, răzeş de moşia Condreşti, ţin. Lăpuşna, la 1770, Ioniţă Basoc (Basocu), ruptaş, din ţin. Iaşi, mazil, vinde moşia Condreşti lui Vasile Razul, la 1779. Basoc(u) este un derivat de la Basu, Basă, cu sufixul diminutival – OC, având sens dezmierdător (ca şi Filipoc < Filip, Mihoc < Mihail etc.).
În Dicţionarul numelor de familie româneşti sunt incluse numele de familie: Basilescu – Vasile „înnobilat”, Basiliade < grec. Vasileiadis, Basiliu acelaşi cu Vasiliu, cf. şi it. Basilio.
Azi, în republică, cu numele Bas sunt înscrise 86 de persoane, cu Basu – 7 persoane, cu Basan – 4, cu Basoc – 414 persoane.
Maria Cosniceanu,
doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
