Pătruns în limba română, sl. trĕba a devenit substantivul treabă „activitate, ocupaţie, îndeletnicire”, folosit în multe expresii, printre care şi în locuţiunea adjectivală de treabă, referitoare la persoane, cu sensul „cumsecade, bun, cinstit, de omenie, de ispravă”.
În bulgară este atestat numele Trebél, explicat ca un nume vechi, cu sensul „necesar”. În documentele moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare, la 1428, este atestat un sat cu numirea Trebeş şi varianta Treabeş, în care se întrevede tema românească treabă: biserica de la Trebeş (Treabeş), numire provenită de la o persoană cu numele Trebeş. De la numele de localitate Trebeş s-a format numele de familie Trebeşan, atestat la 1492 în documentele lui Ştefan cel Mare: Trebeşan, întărit stăpân în Nadişa. De la tema slavă, cu sens opus, negativ, a apărut numele Netrebiciu, întâlnit în Maramureş, în sec. al XV-lea. În Dicţionarul numelor de familie româneşti sunt incluse numele Trebeş, Trebici şi numele topic Trebişul, fără a se indica provenienţa lor. În documentele basarabene numele acestea nu sunt atestate.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
