Termenul vătăman a provenit din termenul ataman, specific pentru limbile rusă, ucraineană şi poloneză, în Moldova medievală însemnând „conducător al unui sat liber; reprezentant al stăpânului feudal într-un sat aservit, însărcinat cu controlul şi cu executarea obligaţiilor locuitorilor satului faţă de stăpân”.
Este interesant faptul că în documentele istorice moldoveneşti şi în cele basarabene de până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea termenul vătăman este atestat numai ca funcţie, rang, scris cu literă mică, dar nu se întâlneşte ca nume de familie, scris cu majusculă. La 1774, în ţinuturile Hotin, Cernăuţi, Suceava, Putna etc. vătăman indică funcţia. De exemplu, în ţinutul Hotin: Toader vătăman, Vasile vătăman, Ivan vătăman, Andrei zet vătămanului. În ţin. Putnei: Gheorghe biv vataman, Preda vătăman etc., etc. În documentele basarabene, de exemplu, la 1757, la mărturia hotarnică a moşiei Cighirleni, ţin. Lăpuşnei a participat ca martor Anton Vătăman ot Epureni. Poate că este şi greşeala editorilor de documente că au scris vătăman cu literă mică sau că vătăman a devenit nume când numele de familie s-a impus pe cale oficială, în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Numele Vătămănescu, de asemenea neatestat în documentele moldoveneşti, s-a format de la numele Vătămanu cu sufixul -escu ce indică descendenţa – „fiul lui Vătămanu”.
Azi, în republică, numele Vătămanu este purtat de 136 de persoane, cu forma Vatamanu sunt înscrise 117 persoane. Cu numele Vătămănescu sunt înscrise 18 persoane şi cu forma ucrainizată Vătămăniuc – două persoane. Numărul mic de persoane care poartă aceste nume este o dovadă că ele au fost aduse de unii purtători din alte ţinuturi româneşti.
Maria Cosniceanu, doctor în filologie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
