E mai sănătos. Dar, pe de altă parte, când trece săptămâna și revii la știrile de la noi, simți că Republica Moldova bate la toate punctele Țara Minunilor în care aterizase Alice.
E aproape de domeniul fantasticului câte se pot întâmpla și modul în care se desfășoară aceste „noutăți". Mai ales că, revenind la cel mai bine știut lucru despre Moldova: cea mai săracă țară din Europa, ne dăm seama că așa vom și rămâne.
Stabilitatea politică e prima condiție a creșterii economice. Dar să nu o luăm de la Adam și Eva, să o luăm, pur și simplu, de la ultimul cincinal: aproape trei ani fără președinte, un an cu trei guverne diferite, iar acum primăria capitalei țării cu trei primari înainte de sfârșitul anului. E timp și de al patrulea, cred eu.
Voi face rezumatul, fără să vorbesc de pavlici morozovi sau oportuniști. Doar vă voi aminti cum a decurs anul: 2017 începe cu Dorin Chirtoacă la primărie, după care Nistor Grozavu l-a turnat pe Chirtoacă, apoi s-a retras pentru Silvia Radu. Între timp, contrar oricăror așteptări, Chirtoacă rămâne în arest la domiciliu.
Oricum am încerca să analizăm o situație de felul acesta, sunt câteva lucruri care sar în ochi: ori că vă place, ori că nu vă place, Chirtoacă e o victimă politică (dovadă este Șor, care se plimbă prin Europa, deși capetele de acuzare împotriva lui erau mult mai grave); situația deloc stabilă la primăria capitalei țării pune pe fugă investitorii, creditele rambursabile vor fi aproape imposibil de obținut de o primărie plasată pe gheața subțire, cu edil nou de la o lună la alta și lista poate continua.
Jocul pentru primărie nu e al unui singur partid, iar fotoliul nu e dorit de un singur om. Și chiar dacă democrații speră ca prin perioada de interimat Silvia Radu să convingă și să câștige, rezultatul va fi altul. Primăria va merge cu surle și trâmbițe la socialiști.
Sunt câteva calcule foarte simple pe care politicienii nu vor să le facă. Socialiștii nu au pierdut alegeri decât în fața lui Chirtoacă. Chiar și la alegerile parlamentare, dacă e să nu ținem cont de coaliții și alianțe aranjate ulterior, primul partid în preferințele alegătorilor a fost al socialiștilor. Fiindcă sunt mai extremiști. Când e vorba de partidele (așa-zise) proeuropene, diferențele sunt mai mult de nuanță decât de ideologie afișată, astfel că voturile electoratului proeuropean se împart.
Pe de altă parte, nu putem trece peste faptul că fiecare partid are bau-baul său, care scindează o dată în plus electoratul. La socialiști și comuniști sunt Dodon, Zina și Voronin, la democrați e Plahotniuc, la liberali: Ghimpu – și așa mai departe.
Întrebarea mea e următoarea: acest lucru s-a dorit de la început? Să se dea socialiștilor primăria Chișinăului? Să știm și noi. E Moldova atât de capturată pe cât se spune? Și dacă e așa, de ce se mai face tot circul ăsta cu „voia poporului", referendumuri și alte minciunele? Nu era mai simplu să se ia de la cel care o are și să se dea celui care o râvnește?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
