Justiție

Dmitri Constantinov, dispărut după sentință. Ar fi fugit în regiunea transnistreană

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat de Judecătoria Comrat la 12 ani de închisoare în dosarul de abuz de putere și delapidare a peste 46 de milioane de lei, nu ar fi părăsit teritoriul Republicii Moldova.

una dintre versiunile analizate de organele de drept este că Dmitri Constantinov s-ar ascunde în regiunea transnistreană.

Anterior, avocatul lui Constantinov a declarat că fostul lider al APG s-ar fi aflat internat în spital, motiv pentru care nu s-a prezentat la ședința de judecată în care a fost pronunțată sentința.

Totuși, sursa citată scrie că inculpatul a fost externat din spital cu câteva zile înainte de pronunțarea verdictului.

Apărătorul lui Constantinov, Victor Kîlcik, a afirmat în fața instanței că clientul său se declară nevinovat.

„Vom oferi comentarii pentru presă după ce decizia va fi analizată”, a declarat avocatul.

De menționat că instanța i-a mai aplicat lui Dmitrii Constantinov interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau de conducere pentru o perioadă de cinci ani și l-a obligat să restituie prejudiciul material în valoare de 46 de milioane de lei. De asemenea, bunurile acestuia au fost puse sub sechestru.

Conform concluziilor anchetei, în perioada 2017-2020, pe când activa în calitate de director al unei întreprinderi din Comrat, Constantinov ar fi scos ilegal bani din companie, transferându-i pe conturile unei firme controlate de fiul său. Totodată, acesta ar fi încheiat contracte fictive, fără acoperire economică reală.

Între timp, Inspectoratul General al Poliției a anunțat anterior că Dmitri Constantinov a fost dat în căutare, urmând să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *