DOC. Noile reguli pentru membrii partidelor politice declarate neconstituționale au intrat în vigoare
Decretul de promulgare și Legea pentru modificarea unor acte normative (implementarea unor considerente ale Hotărârii Curții Constituționale (CC) nr. 10/2023 privind controlul constituționalității Partidului Politic „Șor”) au fost publicate vineri, 18 august, în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.
De asemenea, proiectul de lege mai conține prevederea că atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.
De asemenea, Codul penal a fost completat cu două infracțiuni – coruperea politică pasivă (pretinderea, acceptarea sau primirea de către o persoană publică în exercitarea mandatului obținut în urma alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune) și coruperea activă (promisiunea sau oferirea unei persoane publice în exercitarea mandatului obținut în rezultatul alegerilor de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje pentru a părăsi o formațiune politică sau pentru a adera la o altă formațiune politică). Respectiv, coruperea politică pasivă se va pedepsi cu închisoare de până la șapte ani, cu amendă de până la 300 000 de lei (15 mii de euro), iar coruperea politică activă se va pedepsi cu închisoare de până la șase ani, cu amendă de până la 200 000 de lei. Pentru ambele infracțiuni sunt prevăzute forme agravante.
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Comisia Electorală Centrală (CEC), în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative necesare pentru organizarea și desfășurarea alegerilor în concordanță cu aceasta.
Vă amintim la 19 iunie 2023, magistrații Curții Constituționale (CC), au declarat neconstituțional Partidul „Șor”. Înalta Curte a dat curs cererii Guvernului de a interzice activitatea formațiunii conduse de Ilan Șor. Decizia a fost anunțată de președintele Curții Constituționale, Nicolae Roșca, după mai mult de trei ore de deliberări. Potrivit acestei hotărâri, deputații „Șor” din Parlament își vor exercita funcția până la sfârșitul mandatului ca deputați independenți.