Dodon este supărat foc după ce Ambasadorul R.Moldova de la Moscova a fost rechemat la Chișinău: E o provocare a guvernului
Ambasadorul este chemat la Chișinău „în legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare de către autorităţile Federaţiei Ruse a persoanelor oficiale şi oamenilor politici din Republica Moldova, intensificarea acestora în ultima perioadă şi lipsa unor reacţii oficiale la demersurile repetate ale autorităţilor moldoveneşti pe marginea acestor cazuri”.
„În cadrul discuţiilor urmează a fi examinate căile pentru depăşirea situaţiei create, evitând pe viitor acţiuni de natură să submineze relațiile moldo-ruse pe care autoritățile moldoveneşti și le doresc să fie prietenești, de încredere și respect reciproc”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe de la Chișinău.
În replică, Igor Dodon care urma să ajungă în scurt timp la Moscova, la inivtația lui Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a declarat (în limba rusă) că este foarte indignat de decizia autorităților de la Chișinău și aceasta reprezintă o provocare de a submina relațiile dintre R. Moldova și F. Rusă.
„Practic, aceasta înseamnă reducerea pentru o perioadă nedeterminată a relațiilor diplomatice cu principalul nostru partener strategic – Federația Rusă”, a menționat Dodon pe o rețea socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!