În raionul Călăraşi, din cele 4499 de suflete arestate, împuşcate, deportate, 58 au fost din satul Sadova. În RSSM, din cei 3932 de evrei arestaţi, împuşcaţi, deportaţi (pe timp de pace, nu pe timpul lui Hitler sau Stalin!), 95 erau evrei din Călăraşi – cei mai buni medici, jurişti, muzicanţi, comercianţi, oameni cinstiţi şi respectaţi. Paradoxal, toată şcoala a înţeles cine sunt comuniştii, doar Dodon – nu. A făcut mare păcat duminică, 12 iunie 2011, când zece mii de concetăţeni adunaţi în centrul Chişinăului comemorau, îndureraţi şi cu lacrimi în ochi, rudele şi confraţii omorâţi de călăii comunişti, iar Dodon – călare când pe bicicletă, când pe maşină – îi proslăvea pe ucigaşii cu seceră şi ciocan! Aşa făcea numai Stalin, pe care l-au blestemat şi fiica – în cartea „Moi oteţ bîl monstrom”, editată peste hotare -, şi feciorul său Vasili când, la 47 de ani, era omorât într-o puşcărie din Kazan…
Istoria se repetă, tovarăşe Dodon. Copiii tăi nu vor fi comunişti, vor urî comuniştii de moarte, împreună cu tot poporul nostru. Voturile comuniştilor, pe care le-ai adunat în recenta campanie, nu sunt ale băştinaşilor, ci ale celor care cântau pe vremuri „Moi adres ne dom i ne uliţa, moi adres Sovietski Soiuz” (Adresa mea nu este o casă, o stradă, adresa mea este Uniunea Sovietică). Degeaba cauţi nod în papură. Degeaba îl învinuieşti pe tovarăşul Muntean că ţi-a făcut „podleanka” (pacostea), punându-l pe tovarăşul Tofan, cel certat cu legea, pe lista comuniştilor. De unde să găsească Muntean altul mai bun, dacă acolo, la voi, cam toţi sunt aşa – cu pufuşor pe botişor? Chiar şi dumneata, cu carne expirată, ai otrăvit oamenii din ţară… Acum, tovarăşe Dodon, ai nimerit în situaţia care în şah se numeşte „pat”. Democraţii nu te vor, comuniştilor nu le trebuieşti. E o situaţie periculoasă pentru că, o ştie toată lumea, comuniştii nu iartă. Tot ce nu-i aranjează – lichidează.
Când unei părţi de revoluţionari nu i-a mai convenit Lenin, Fanny Kaplan l-a împuşcat. S-ar putea ca şi pe Dodon să-l „măture” Tkaciuk. Şi totuşi, speranţa moare ultima. Povesteşte-le copiilor crimele comuniştilor pe teritoriul satului Sadova şi bunul Dumnezeu te va ierta. Iar dacă nu şi nu – cântă cântecul puşcăriaşilor: „Mamă, decât mă năşteai, mai bine un muşuroi făceai…”.
P.S. În cazul meu, dreptatea a triumfat abia peste 70 de ani, când pentru munca de o viaţă în şcoala sătească (profesor de educaţia fizică) am fost apreciat cu „Ordinul de Onoare” al Republicii.
Boris Vasiliev (foto),
una dintre victimele comunismului
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
