Editorial

Dodonizarea Moldovei și hoții în lege

Așa e cu cățeii vagabonzi, le arunci un ciolănel și ăștia se simt lupi adevărați. Așa că imediat ce a aflat că va fi președinte, Dodon a început a lătra, a scuipa cu înjurături și a debita prostii în care nici măcar el nu crede. Ar fi greu de crezut că după Voronin și Timofti Moldova poate avea un președinte și mai prost. Primul era un bețiv care debita prostii populiste ziua întreagă, al doilea a rămas în popor cu numele de Rață Mută… e foarte complicat să arăți prost pe lângă acești reprezentanți ai președinției, însă uite că Dodon o reușește. Noul președinte a atins cel mai jos nivel de stupiditate și se pare că nu are de gând să se oprească. Pentru că asta merge la public, pentru că asta instigă societatea la ură și o face să uite de problemele cu adevărat importante – de majorarea vârstei de pensionare, de intenția guvernului de a impozita moldovenii care muncesc în străinătate, de catastrofa economică și socială, de furtul miliardului și, mai nou, de legalizarea acestui furt.

În timp ce Dodon scoate fum și pară, niște băieți șmecheri pregătesc o lege care ar legaliza toate hoțiile demnitarilor din țară. Cică orice hoțoman, indiferent de cât a furat, poate veni cu un auto-denunț, și dacă achită statului 2 procente din ceea ce a furat atunci este curat ca lacrima. Frumos, nu? Toți bandiții și hoțomanii în costumașe de lux vor fi curați ca sfinții acum. Iar noi ne vom scoate ochii în continuare din cauza fumigenelor lansate de Dodon, și vom roade ultimele ciolane care au mai rămas. Deputații ne spun că această lege tinde să liberalizeze piața fiscală, însă tot ce face această lege este să lovească și mai tare în cei săraci și să-i ierte pe bandiții care nu s-au sfiit să fure milioane. Mai am o singură întrebare: dacă această lege va fi votată și va intra în vigoare, iar Vlad Filat ar recunoaște că a greșit, va fi oare acesta eliberat? Mai mult, avem în pușcăriile noastre persoane care fac ani grei pentru că au furat câțiva harbuji și un sac de cartofi. Dacă aceștia își recunosc vina și oferă statului două procente din sacul de cartofi și o felie de harbuz, vor fi ei oare eliberați? Sunt niște întrebări retorice, după cum vă dați seama. Dodonizarea Moldovei a început deja, luptăm cu iluziile etnice și legalizăm hoția. Frumos an va mai fi acest 2017.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *