Domeniile în care angajații au cele mai mari salarii, potrivit datelor BNS

Câștigul salarial mediu lunar brut în luna septembrie a constituit 14.692,7 lei, anunță Biroul Național de Statistică (BNS). Potrivit datelor, patru din cinci salariați (79,6%) au avut salarii mai mari de 7.000 lei, iar fiecare al cincilea salariat (20,4%) a avut salariul de până la 7.000 lei.
Din totalul salariaților, 5,0% au avut salarii minime (de 5.500 lei), 15,5% au avut salarii cuprinse între 5.500 și 7.000 lei, 46,9% au avut salarii cuprinse între 7.000 și 15.000 lei, iar 32,6% au avut salarii mai mari de 15.000 lei.

Comparativ cu luna septembrie 2024, ponderea salariaților care au avut un salariu minim stabilit în anii respectivi, s-a micșorat cu 0,4 puncte procentuale, iar ponderea salariaților cu salarii de peste 10.000 lei s-a mărit cu 6,2 puncte procentuale.

Salariații cu cele mai mici lefuri activează în domenii precum:
- agricultură, silvicultură și pescuit,
- activități de cazare și alimentație publică,
- tranzacții imobiliare.
La polul opus, în grupa salariilor mai mari, se află salariații din activitățile:
- informații și comunicații,
- producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat,
- activități financiare și de asigurări.
