Actualitate

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

Cu ceva timp în urmă, directorul Centrului Național al Cinematografiei (CNC) și artistul poporului Valeriu Jereghi a expediat o scrisoare (în stilistica denunțurilor sovietice) către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al R. Moldova. În această scrisoare, domnul Jereghi își denunță colegii cineaști, care sunt învinuiți de „o posibilă activitate dubioasă a unui grup de persoane ce au drept scop însușirea banilor publici și eschivarea de la plata unor impozite și taxe de stat prin diverse scheme frauduloase, camuflate sub anumite acțiuni cultural-organizatorice.” Scrisoarea deja a scandalizat opinia publică și lumea cineaștilor din Moldova. Eu nu fac parte din nici una din aceste organizații, însă în calitate de cinefil înrăit știu cât de greu a fost și ce efort au depus acești „învinuiți” ca să aducă două festivaluri mari la Chișinău – TIFF și Anim’est.

Am rămas perplex de această scrisoare care nu vine de la un anonim, ci de la directorul CNC, omul care ar trebui să-și roadă coatele ca să dezvolte cinematografia din țara asta. Domnule Jereghi, eu speram că dumneavoastră turnați filme, însă realizez cu tristețe că vă turnați doar colegii, colegi care, în ultimii doi ani, au făcut mai mult pentru dezvoltarea cinematografiei autohtone decât toți membrii CNC luați împreună.

Domnule Jereghi, poate n-ați observat, dar Uniunea Sovietică nu mai există, iar aceste scrisori-denunțuri dau dovadă doar de lașitate, invidie și ranchiună. Cu siguranță știți ce înseamnă să organizezi un festival de film la noi – este o muncă sisifică, mai ales când proiecțiile de calitate se petrec cu sala semipustie. Însă acești oameni pe care dumneavoastră îi învinuiți, de nu știu ce scheme, nu se opresc și nu își pierd speranța, își sacrifică timpul și resursele lor ca în această țară să se petreacă măcar câteva evenimente culturale pentru cinefili. Aș vrea să vă întreb ce festival de film a organizat CNC în Moldova. Poate n-am auzit eu de el. A fost cumva un festival tare, cu filme mari, cu proiecții noi premiate pe la festivaluri prestigioase, cu regizori, scenariști, producători și cineaști internaționali invitați, cu masterclassuri și workshopuri pentru studenți și, bineînțeles, cu intrare liberă? Răspunsul este nu – în cei doi ani de activitate CNC nu a făcut nimic altceva decât să lanseze atacuri colegilor din breaslă. Aceste apucături nomenclaturiste mă fac să cred că CNC nu este o instituție democratică și modernă, ci doar un sovhoz sovietic plin de incompetenți. Aveți foarte multe nereguli în interiorul CNC, deja s-a lansat și o anchetă internă legată de abuzurile CNC Moldova. Așa că această situație îmi aduce aminte de zicala „Hoțul strigă – prindeți hoțul!”

Domnule Jereghi, nu am vizionat filmele dumneavoastră și nu pot să mă expun referitor la valoarea lor artistică. Însă referitor la valoarea dumneavoastră umană aș avea multe de spus. Dar prefer să tac. Și chiar aștept cu nerăbdare să mai turnați niște filme, în loc să vă turnați colegii.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *